Primăria Sibiu a scos la licitație lucrările pentru construirea unei săli de sport și amenajarea a două terenuri sportive la Școala Gimnazială „Radu Selejan” din cartierul Vasile Aaron. Contractul are o valoare estimată de 11,15 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune ofertele până pe 21 octombrie.
Școala Gimnazială „Radu Selejan”, situată pe strada Șoimului nr. 13 din Sibiu, ar urma să beneficieze de o sală de sport nouă, două terenuri exterioare și o curte complet reamenajată.
Procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor a fost lansată de Primăria Municipiului Sibiu, prin Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat. Valoarea investiției se ridică la 11,15 milioane de lei.
Sală de sport de 1.000 de metri pătrați
Principala componentă a proiectului este construirea unui corp nou de clădire, cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.
Noua sală de sport va include spațiul de joc, vestiare, dușuri, grupuri sanitare, o magazie pentru echipamente și un cabinet destinat profesorilor.
Clădirea va fi proiectată pentru un consum redus de energie. Potrivit administrației locale, aceasta va fi dotată cu opt panouri solare, un sistem fotovoltaic complet echipat și un sistem de ventilare cu recuperare de căldură, alimentat prin două pompe instalate pe acoperiș.
Pereții exteriori vor beneficia de un termosistem din vată minerală, iar tâmplăria va fi prevăzută cu geam termoizolant.

Două terenuri noi pentru handbal, minifotbal și baschet
Investiția prevede și amenajarea a două terenuri sportive în aer liber.
Primul teren, destinat jocurilor de handbal și minifotbal, va avea o suprafață totală de 800 de metri pătrați. Cel de-al doilea va fi amenajat pentru baschet și va ocupa aproximativ 440 de metri pătrați.
Prin realizarea noilor facilități, elevii școlii vor avea la dispoziție spații moderne atât pentru orele de educație fizică, cât și pentru activități sportive desfășurate în afara programului școlar.
Curtea școlii va fi reamenajată
Proiectul include și refacerea zonelor verzi din curtea unității de învățământ, pe o suprafață de 2.270 de metri pătrați.
În aceste zone vor fi plantați arbori ornamentali și va fi instalat mobilier urban, inclusiv bănci și coșuri de gunoi.
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, afirmă că investițiile în infrastructura sportivă a școlilor sunt importante atât pentru sănătatea elevilor, cât și pentru încurajarea practicării sportului de performanță.
„Investițiile în facilitățile pentru sport în unitățile de învățământ sunt importante pentru elevi atât ca mișcare pentru sănătate, cât și pentru a-i încuraja să practice sportul de performanță. Continuăm, deci, cu astfel de lucrări”, a declarat Astrid Fodor.
Primarul a precizat că municipalitatea pregătește și modernizarea sălii de sport a Liceului Teoretic „Constantin Noica”. Proiectul tehnic pentru această investiție a fost finalizat, iar procedura de achiziție a lucrărilor este în desfășurare.
Firmele interesate de contractul pentru Școala Gimnazială „Radu Selejan” pot depune ofertele până în data de 21 octombrie.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție

