SUNTEȚI INVITAȚI LA TEATRU de TÂNĂRA GENERAȚIE DE ACTORI! Proiectul își propune să aducă în prim-plan conceptul de familie pentru care Eugen Jebeleanu, regizor și autor al textului, a ales o distribuție formată din opt studenți ai Departamentului de Artă Teatrală.
Trebuie să știți că spectacolul tratează tema incitantă a construcției identității copilului și/sau adultului în raport cu familia și explorează mecanismele comportamentale ale acestei entități, prin abordarea unor situații conflictuale, cotidiene, revelatorii pentru membrii săi.
Textul realizat Eugen Jebeleanu, conține 20 de scene succesive ce redau un tablou amplu asupra acestei micro-societăţi: familia. Spectacolul se concentrează pe poveștile a trei familii distincte, fiecare confruntată cu o serie de probleme precum pierderea unui membru de familie, șantajul, violența sau iubirea. Personajele sunt puse faţă în faţă cu sentimentul de abandon, fuga de responsabilitate, relațiile rigide cu părinţii, patetismul întâlnirilor de familie, însușirea rolului de părinte, inducerea și resimţirea culpabilităţii.
IMPORTANT: Spectacolul va avea premiera în cadrul microstagiunii „Studenții sibieni cuceresc orașul”, ediția a II-a, la începutul lunii octombrie.