ION este un nume care reprezintă o punte de legatură între lumea veche cu zei şi prooroci şi lumea nouă cu credincioşi botezati în Hristos.
ION… nu e “nume de slugă”, cum se glumea în popor… Se pare că ION este numele cel mai răspîndit de pe glob (desigur, în variante specifice diferitelor limbi). Numele Ion ne vine din ebraicul Iehohanan, redus laIohanán. Acesta este compus din două părţi: Io: prescurtare obişnuită pentru Iehova (Dumnezeu) şi verbul hanan: a avea milă, a face favoare (din care verb se şi trage numele Ana) – deci traducerea lui Iohanán este „Din graţia lui Dumnezeu; Dumnezeu s-a îndurat”, adică o formulă de mulţumire adresată Cerului de părinţii care-şi doreau foarte mult un copil. Din acest străvechi Iohanán au derivat, mai întîi la greci Ioánnes, apoi la latini Iohánnes. De aici, mai ales după secolul IV d.Cr., dar, cu sporită intensitate, după anul 1000, numele s-a răspîndit în toată Europa: la nemţi Johann (sau Hans), la englezi John, la italieni Giovanni (sau Gianni), la unguri Janos, la ruşi Ivan, la cehi şi polonezi Ian, la olandezi tot Ian, la francezi Jean, la spanioli Juan, la irlandezi Sean, la armeni Horbanés apoi Ovanes, la arabi Hana, la greci Iannis etc. La români, o primă atestare documentară a numelui ar fi cea din 1247, în Diploma Cavalerilor Ioaniţi, care vorbeşte de un conducător pe nume Ioan, cneaz al unei formaţiuni de prin nordul Olteniei. Variantele româneşti ale numelui sunt nenumărate; alături de cele două principale (Ion, cea populară, şi Ioan, cea cultă) exista Ioanete, Ioncea, Ioncel, Ivancea, Ivaşcu, Iova, Itu, Ianache, Enache, Iancu, Ene, Encea, Oancea, Oncică, Oniciu, Ioanid, Ioanichie, Ioniţoiu, Ioaniţoaia, başca puzderie de diminutive şi hipocoristice*: Nacu, Nelu, Nela, Nică, Nica, Cica, Nilă, Niţă, Niţu, Onaş, Onăşel, Nucu, Oana. La acestea se adaugă nume de familie care-l conţin pe Ion, produse de influenţa greacă: Caragiani, Caragiale, Caraion, Carianopol, Papaiani, Mavroiani ş.a., precum şi variantele datorate înrîuririi apusene: Jana, Janina, Gianina, Giani, Geanu, Gioni etc. După opinia lui Ion Aurel Candrea, numele Ion ar predomina, pe meleagurile noastre, în proporţie de 70 la sută, dar Graur găseşte exagerată estimarea; în statistici locale, Cristian Ionescu citează proporţii de circa 30 la sută. (după cum aflăm de la regretatul filolog George Pruteanu).
În mitologia greacă, Ion a fost fiul, de o legendară înflăcărare şi impetuozitate, al lui Apollo şi al Creusei, şi a domnit peste pămînturile care i-au păstrat numele: Ionia şi, de la acestea, Insulele Ionice şi Marea Ionică, în vestul Greciei.
Victor Kernbach menţionează şi o divinitate folclorică a mitologiei româneşti, pe Ion Sîntion, frate de cruce al lui Crăciun, arcaş şi eliberator al divinităţii supreme. Nicolae Densuşianu îl punea în legătură cu zeul Ianus, cel cu două feţe, bizuindu-se pe quasi-coincidenţa zilelor celebrării. În creştinismul popular românesc, lui Ion Sîntion i s-a substituit, tîrziu, figura Sfîntului Ioan Botezătorul, deşi nu au nimic comun.
O legendă care circulă în toate provinciile româneşti şi care s-a transformat şi în colindă, spune că Sînt-Ion a fost blestemat de maică-sa să se prefacă în fiară de pădure. El s-a transformat în pui de căprioară şi trăit astfel 9 ani şi 9 zile. Apoi, s-a făcut din nou om, a înălţat o mînăstire şi abia după aceea l-a botezat pe Isus Cristos, zice legenda noastră.
Aproape doua milioane de romani poartă numele Sfantului Ioan.
Demn de reţinut, Romanescul Ioan sau Ion provine din numele evreiesc Johanan sau Yochana (scrierea este diferita in functie de traducere). Numele inseamna „Prin gratia Domnului”, fiind la origine o incantatie care alatureaza cuvintele „Jo” – abrevierea lui „Jahve” (Dumnezeu), „ilie” si „hanan”, adica „a face o favoare”, „a se milostivi”. În Ardeal, este cel mai adesea folosită forma IOAN.
Incantatia era folosita la nasterea copiilor, fiind un mod de a multumi lui Dumnezeu pentru favoarea facuta.
Odata cu raspandirea crestinismului, numele Johanan, purtat de mai multe figuri religioase importante, in special Ioan Botezatorul, a devenit popular si in Occident.
Tradus mai intai in greaca, apoi in latina si latina vulgara, Johanan a devenit Iohannes sau Ioannes, suferind apoi modificari in functie de fiecare limba.
In romana, numele de Ioan apare atestat documentar pentru prima data in jurul anului 1200, insa cel mai probabil era folosit cu mult inainte de aceasta perioada.
sursa foto: La Blouse Roumaine
