Jazz, sunet fain, concert… BUCURIE pentru melomanii sibieni: Centrul Cultural German Sibiu în parteneriat cu The Wolf vă invită cu drag în data de 5 decembrie 2017 de la ora 21:00 în The Wolf (Str. Dobrun nr. 1) la concertul formației de jazz Alexandra Lehmler Quartett.
Alexandra Lehmler știa de la o vârstă fragedă încotro o va purta viața. La momentul actual este unul dintre cei mai renumiți și apreciați… saxofoniști din Germania. Se dedică trup și suflet fiecărei apariții pe scenă și fascinează iubitorii de jazz din întreaga lume cu stilul său expresiv și pasional.
Cu ocazia festivalului Enjoy Jazz din 2014, a luat ființă cvartetul alcătuit din percuționistul francez Patrice Heral, Franck Tortiller la vibrafon, Matthias Debus la contrabas și Alexandra Lehmler la saxofon. În această formulă cei patru muzicieni vor concerta și la Sibiu unde își vor prezenta, printre altele, și noul lor album sans mots.
Cu un stil muzical variat și plin de energie Alexandra Lehmler Quartett promite la Sibiu o seară de neuitat.