Primarul Sibiului, Klaus Johannis, catalogheaza demersul in justitie facut de E-On Gaz Primariei Sibiu ca fiind „de prost gust”. Declaratia a fost facuta astazi, in cadrul conferintei de presa.
„Stiu ca a facut actiuni similare si pentru alte municipalitati. Mi se pare o chestiune de prost gust fiindca E.ON-ul a beneficiat, cel putin la Sibiu, de sprijin maximal din partea administratiei si cu oamenii locali am ajuns la un modus vivendi care eu cred ca se si vede. Dupa ani de balbe, noi asfaltam ei sapau, am ajuns la un mod de convietuire unde lucrurile au o anumita logica”, a spus edilul sibian.
Johannis a spus ca a discutat si cu directorul E-On Gaz despre asfaltarea gropilor facute de societatea de transport gaz.
„Am discutat si cu directorul general al E.ON, acum un an de zile, si i-am explicat de ce avem aceasta procedura, de ce este bine sa o avem, de ce nu este bine sa o conteste. Cred ca nu a inteles foarte bine sau nu doreste concernul sa inteleaga foarte bine si face parte din concernele care se evidentiaza prin procese si nu prin lucrari. Nu stiu. Sper ca nu e asa”, a completat Klaus Johannis.
Edilul sef al Sibiului spune ca demersul in justitie este unul gresit si spera ca E-On Gaz sa renunte la proces.
Conducerea E-On Gaz ar vrea ca lucrarile de refacere a strazilor pe care lucreaza sa fie facute de o companie pe care sa o aleaga ea.
„In cazul Sibiului E.On contesta faptul ca noi dam dispozitie de refacere DPC-ului, care este administratorul drumului in Sibiu in numele municipalitatii. E-on doreste ca aceste refaceri sa le faca ei, printr-o firma pe care ei o selecteaza, lucru pe care l-am mai avut in Sibiu cand au venit cei de la gaz, au sapat, au venit altii, care au licitat extrem de ieftin lucrarea de refacere, au aruncat repede totul la un loc, au pus un centimetru de asfalt si au plecat. Si noi , dupa o jumatate de an, am luat-o de la zero, bineinteles ca nu a tinut nimic. Si aceste lucruri nu ni le dorim. Pe drumurile sibiene lucrarile de investitii le fac cei care castiga lucrarile, iar lucrarile de reparatii le face, conform legii si conform contractului de concesiune, DPC-ul, la comanda Primariei”, a explicat Johannis.
Intrebat ce se va intampla daca Administratia va pierde procesul, Johannis a declarat ca "nu cred ca instanta se va implica nemaipomenit in modul de administrare concreta a orasului. Daca instanta gaseste ca ceva e gresit, vom reanaliza. Sper sa nu. Prima instanta, la Targu Mures, probabil a vazut lucrurile intr-un fel”.