Orice sat unde oamenii isi lucreaza pamantul si pastreaza vechile obiceiuri poate deveni o atractie turistica.
Nu trebuie sa le aratam constructii grandioase si nici monumente de mii de ani ca sa ii cucerim pe straini. Satul viu prin istoria și căpițele lui de fân, satul ținând la sân cântecele copiloor desculți pe uliță și mugetul bivoliței plină de lapte, satul ca un bunic răspândind povești… satul cucerește, vibrează și îi condamnă pe străinii de departe la pasiuni nebănuite!
Un exemplu vine de la un tanar din Tara Fagarasului, care aduce in fiecare an sute de oaspeti in gospodaria bunicii lui. Ii hraneste cu ciorba de salata si tocana de cartofi si ii pofteste sa cotrobaie prin cotetul gainilor si sa asculte in tacere sunetul coasei.
Iată povestea spusă de stirileprotv.ro : Satul Ucea de Sus (*La hotarul dintre Sibiu și Brașov), din Țara Fagarașului, nu are monumente UNESCO si nu a calcat nicio personalitate pe acolo. Cu toate acestea, primeste zeci de turisti straini. Ghidul lor este chiar un localnic, Iulian Cozma. Tanarul a descoperit cu multi ani in urma ca viata din satele noastre este fascinanta pentru straini.
Iulian Cozma, ghid montan, nu s-ar fi gandit niciodata ca gainile ar putea deveni atractie turistica: „Personal, nu m-am gandit, pana a venit John din America, un tip nascut in Honolulu, care are o agentie de turism in Seattle si cu care am mers prima data in Ucea in 2004, acum 10 ani. Si a avut acelasi tratament si nu stiam de ce sunt asa entuziasmati si John s-a intors vreo 3 ani consecutiv si Ucea era un ‘must’ in program”.
Casa veche a bunicii lui Iulian a devenit obiectiv turistic. Mai ales dupa ce a fost restaurata. „Nu poti pune pe aceasta casa niste scocuri din plastic sau din materile moderne. Asa ca am chemat niste tigani sa le faca, pentru ca ei sunt mesteri in prelucrarea metalului. Si tigla de pe casa e mai veche de 60 de ani”, povesteste el.
Cu toate ca vechea casa are mare trecere in randul strainilor, parintilor lui Iulian le e vine greu sa se obisnuiasca cu ideea ca si ce e vechi e frumos. „Au mai venit aici de-a lungul anilor prieteni de-ai nostri si de prin Elvetia, si din America si toti au zis ca sa nu cumva sa te atingi de tavanele astea, ca astea fac tot si au avut dreptate”, spune Gheorghe Cozma, tatal lui Iulian.
Au crezut ca ii fac o surpriza placuta baiatului cand au schimbat vechile geamuri de stejar vechi de 150 de ani cu termopane care imita stejarul: „Erau de-alea cu ochiuri mici, cum o vazut el pe la Viscri. Apai eu ma tot iau cu el: da’ tu ce crezi, ca Ucea de Sus e Viscri?”, mai spune omul.
Da, am spune noi, Ucea poate fi Viscri, mai ales ca Iulian a tinut ca si usa de la camara transformata in baie sa ramana neschimbata, evident, spre disperarea domnului Cozma. Micile frecusuri pe teme de restaurare a patrimonului din familia Cozma nu sunt observate de musafiri. Mai ales ca intre timp au ajuns in pivnita plina cu vinuri produse local. „Am fost pe Valea Loarei, am vazut acolo ceva asemanator”, povesteste un turist.
Experienta uceana nu poate fi completa, insa, fara mancarea gatita de bunica Livia: o ciorba de salata si tocana de cartofi cu carnati la felul doi. Secretul sta in ingredientele care provin din gospodaria proprie si, evident, in modul de preparare. „Auzi aici, ti-am spus ca atunci cand lucri, la ce faci tre’ sa pui dragoste”, spune Livia Barsan, bunica lui Iulian.
Stradutele prafuite cu case simple, bivolitele din grajduri, rasadurile din gradina, moara pe apa a satului – toate ii cuceresc definitiv pe vizitatori. Regula in moara: „Trebuie sa platesti un procent pentru ce cantitate ai si platesti o taxa extra pentru curentul consumat”.
Piesa de rezistenta in acest traseu este „La caldari”, asa cum numesc localnicii distileria din capatul satului si unde au din nou ocazia sa deguste produsele locale. Grupurile aduse de Iulian sunt din ce in ce mai dese. Turistii pleaca multumiti, cu telefoanele pline de poze si cu gustul bucatelor delicioase. „E ceva ce trebuie repetat, nu am vazut chiar cat am vrut sa vedem, a lasat un gust de ‘trebuie sa te intorci’. Este tema unei noi calatorii”.
Putini dintre localnici inteleg, insa, ce cauta turistii in satul lor, de unde toata lumea cauta un motiv de plecare. Cum se face ca o bivolita sau o tarla de cartofi poate fi atractie turistica. „In general, lumea nu intelege ce cauta unul din sat cu inca 10 nebuni veniti din America si care fac 100.000 de poze la ce? Si de ce mai ales? Ca nu e nimic spectaculos. Nu, nu, e foarte spectaculos, dar trebuie sa stii sa-l pui in valoare, de acolo pleaca tot”, afirma Iulian Cozma.
Daca e sa ne luam dupa filosofia lui Iulian, am putea spune ca orice sat romanesc poate deveni un obiectiv de vizitat. Fara prea mare efort. Turistii cauta asta, pentru ca in tarile lor au pierdut ceea ce la noi este inca viu.
Un strop de istorie…
Satul a facut parte din Regimentul I de Graniță de la Orlat, care a fost un corp de armată în cadrul Graniței Militare din Transilvania (în germană Siebenbürgische Militärgrenze), instituită în anul 1764 de autoritățile imperiale drept cordon sanitaire la frontiera sudică a Prinicipatului Transilvania.
În cel de-al treilea deceniu de domnie al împărătesei Maria Terezia, Curtea de la Viena a decis înființarea regimentelor grănicerești în Transilvania. Pentru ducerea la îndeplinire a misiunii a fost însărcinat la data de 5 iulie 1761 generalul de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow, al cărui proiect a fost aprobat de împărăteasă în 16 aprilie 1762.
După înființarea Regimentului II de graniță românesc cu sediul la Năsăud din anul 1764, s-a început constituirea Regimentul I grăniceresc român, operațiune ce a durat până în anul 1766 și a fost condusă de generalul Ziskovic. Hotărârea de înființare a fost luata în 24 februarie 1765, hotărâre ce a stat la baza întocmirii unor conscripții amănunțite ce prevedea stabilirea numărului de locuitori ce puteau fi încorporați precum și cuantumul despăgubirilor ce trebuiau să fie plătite de către autoritățiile militare „proprietarilor” satelor.
Regimentul I grăniceri, era situat la granița sudică a Transilvaniei și ocupa cel mai întins ținut în cadrul graniței militare transilvănene. El se întindea de la Porțile de Fier, peste părți ale comitatului Hunedoara, ale comitatelor Alba de Sus și Alba de Jos, prin scaunele Orăștie, Sibiu, Miercurea, peste districtele Făgăraș și Brașov. Reședința sa se afla la Orlat, lângă Sibiu, iar drept centru de greutate al acestuia era prevăzut districtul Făgărașului.
surse foto: www.parohiauceadesus.ro, www.uceadesus.podragu.ro