D-ale noastre… pe crestele Făgărașilor!
Pufoase, dolofane, simpatice și curioase, „răsar” pe după stânci, dornice de soare și joacă. Șice, n-ar strica oarece ședințe foto, ca să le admire toată lumea…
Marmota alpină(Marmota marmota) este o specie de marmotăcare trăiește în zonele muntoase din centrul și sudul Europei, la înălțimi cuprinse între 800 și 3200 m, mai ales în regiunile vestice și centrale ale Alpilor, precum și în Carpați. A fost introdusă în unele regiuni din Alpii Orientali, în Pirineiși în Munții Pădurea Neagră. Marmota alpinăîși poate săpa galerii și în solul pe care omul nu îl poate pătrunde nici cu un târnăcop. O marmotă alpinăpoate cântări între 4 și 8 kg și are o lungime cuprinsă între 42 și 54 cm (fără coadă, care măsoară în medie 13-16 cm).
Marmota alpină se hrănește cu plante cu tulpină moale, frunzele, rădăcinile și florile ierburilor, dar și cu insecte, păianjeni și viermi. Consumă cantități mari, pentru a-și depozita grăsime suficientă pentru lunga perioadă de hibernare. Pentru a se hrăni, iese din vizuina sa în diminețile și în după-amiezile reci. Nu suportă căldura, iar în zilele fierbinți de vară nici nu se hrănește. Caută plantele cele mai tinere și mai suculente, pe care le ține apoi cu labele anterioare, până le ronțăie.
Marmotele trăiesc pe versanții însoriți, căutând un teren afânat, pentru a putea să-și sape mai ușor galeriile.
Pentru a-și construi vizuina, sapă cu labele anterioare și împinge pământul în afara galeriei cu membrele posterioare. Dislocă pietrele mai mari cu dinții. În regiunile stâncoase își sapă vizuina sub stânci.
În fiecare vizuină trăiește o singură familie. Construcția poate avea și mai multe încăperi. Încăperile mari de locuit sunt căptușite cu iarbă uscată, iar capetele galeriilor reprezintă latrinele.
Marmota alpină trăiește în grupuri. Fiecare grup este compus din perechea de părinți și puii acestora, ce pot proveni și din generații anterioare. Se presupune că la construirea vizuinilor mai mari cooperează mai multe generații.
Marmotele alpine sunt foarte defensive împotriva intrușilor și îi avertizează folosind un comportament de intimidare, prin marcarea teritoriului, lovituri repetate din coadă și fluierături. În caz de pericol, ele emit un fluierat strident care se aude pe o rază de peste un kilometru.
Foto: Csaba Iakob