Satul din Sibiu unde „banii veneau pe apă”. Povestea podului care unește din nou comunitatea din Gura Râului

În inima Mărginimii Sibiului, un pod acoperit din lemn păstrează povestea unei lumi în care morarii adunau grânele cu carele trase de boi, iar cuvântul dat ținea loc de semnătură. Restaurat prin implicarea voluntarilor și a comunității, Podul Morii din Gura Râului are acum șansa de a deveni un loc pentru expoziții, întâlniri și evenimente culturale.

„Mă, copchile, la mine vorba-i sămnătură!” Așa obișnuia să spună moș Vrăjbuță, un sătean pe care vechii gurăni și-l amintesc drept un om cu părul alb, care îi cântărea pe ceilalți din priviri. Vorbele sale au rămas în memoria locului, alături de poveștile despre vremurile în care apa Cibinului punea în mișcare o întreagă economie.

Unul dintre cei care le păstrează și le dau mai departe este Dumitru Cîmpean, profesor de istorie la Școala Gimnazială „Aurel Decei” din Gura Râului. Pentru el, trecutul satului natal se regăsește deopotrivă în documente, în construcțiile vechi și în obiectele salvate în gospodărie.

Podul Morii este unul dintre aceste repere: o construcție din secolul al XIX-lea care a supraviețuit lumii pentru care fusese ridicată.

Un pod de peste 12 metri, fără sprijin în albia apei

Alături de Biserica Mică, având hramul „Cuvioasa Paraschiva”, podul acoperit se numără printre monumentele istorice ale comunei.

Valoarea sa ține și de priceperea meșterilor care l-au construit. Potrivit profesorului Dumitru Cîmpean, structura folosește principiul „grinzilor cu zăbrele”, o soluție care a permis realizarea unui pod lung de peste 12 metri, fără picior de sprijin în albia apei.

Podul asigura legătura cu moara de pe malul Cibinului, aflată odinioară în proprietatea bisericii evanghelice din Cristian. Istoria cumpărării sale apare în monografia scrisă în 1896 de preotul Ioachim Muntean.

„Moara a fost cumpărată, în 1858, de «istețul mijlocitor și harnicul preot Ioan Arsenie, cu prețul de 3200 florini (…) dimpreună cu temeinicul pod acoperit, care mijlocea comunicațiunea»”, explică Dumitru Cîmpean, citând documentul.

De ce se spunea că gurănilor „le veneau banii pe apă”

Expresia avea o explicație cât se poate de concretă: apele Cibinului acționau joagăre, pive pentru postav sau ulei și mori pentru cereale, susținând munca și veniturile localnicilor.

Moara deservită de pod a ajuns în proprietatea lui Cornel Arsenie, cunoscut drept un morar vrednic și priceput. Sătenii îi spuneau simplu „Moara lui Cornel”.

„Pe atunci, în Gura Râului funcționau patru mori pe apă, iar morarii umblau prin sat cu carul tras de boi pentru a strânge sacii cu grăunțe și, mai apoi, pentru a aduce făina. Aveau la cornul boului un «clopot morăresc», legat cu o funie, care anunța că morarul a venit după măciniș”, povestește profesorul.

Această lume a dispărut treptat. Dumitru Cîmpean spune că joagărele au fost oprite în perioada comunistă, după cel de-al Doilea Război Mondial. Morile au continuat să funcționeze până spre sfârșitul anilor ’70, când construirea barajului destinat alimentării cu apă a municipiului Sibiu a schimbat și condițiile în care acestea își desfășurau activitatea.

Carele cu boi nu mai străbăteau satul după măciniș. Oamenii ajunseseră să ducă la moară, cu mici cărucioare de mână, doar grânele necesare gospodăriei.

Loc de joacă, întâlnire și plimbare

Pentru comunitate, podul a însemnat mai mult decât o cale de acces la moară. Aici se jucau copiii și se întâlneau tinerii în perioadele de post, când nu se organiza joc în Pavilion.

De aici porneau spre „Calea Domnilor” sau „Măial”, poteca și poienița folosite pentru plimbare.

„Pe aici venea și poetul George Coșbuc, pe vremea când era găzduit la preotul Manta și obișnuia să urce de-a lungul Cibinului, până în Vârtochele”, spune Dumitru Cîmpean.

Profesorul a devenit, în numeroase rânduri, ghid pentru vizitatorii care vor să descopere poveștile comunei. Drumul său către catedra de istorie a trecut însă printr-un domeniu cu totul diferit.

A absolvit Tehnologia Construcțiilor de Mașini la Brașov, în 1987, și și-a făcut stagiatura la Întreprinderea Mecanică din Mediaș, în Secția de Sculărie, unde se produceau inclusiv componente pentru automobilele Oltcit. Ulterior, a predat desen și educație tehnologică, a condus căminul cultural și școala din sat și a urmat Facultatea de Istorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

O nouă viață pentru Podul Morii

Restaurarea podului a adus împreună voluntarii „Ambulanței pentru Monumente”, Primăria și Consiliul Local Gura Râului, familia Radu, proprietara construcției, și voluntari din sat.

Intervenția deschide și posibilitatea ca monumentul să găzduiască activități care să îi aducă din nou pe oameni laolaltă.

„Este perfect pentru a adăposti expoziții etnografice și evenimente culturale. Lumea a auzit de el, este curioasă să-l vadă și să-i afle povestea”, spune Dumitru Cîmpean.

Profesorul își dorește inclusiv înființarea unei „Zile a Podului”, prin care comunitatea să celebreze acest reper al istoriei locale.

În propria gospodărie, păstrează două clopote morărești turnate în 1848. Cândva legate la cornul boilor, astăzi au o altă întrebuințare: îi cheamă la masă pe turiștii veniți să descopere bucatele și poveștile familiei Cîmpean.

Sunetul lor însoțește astfel o nouă formă de ospitalitate, în același sat în care, pe frontispiciul școlii, stă scris încă din 1900: „Prin cultură la putere”.