LA MULȚI ANI, CUȚU!

CUTUUU

Suflet blând, de-l îngrijești, străjer de-oțel de îl iubești…mereu atent să nu-ți vină dușmani, e bun, simpatic, dulce, pofticios… E vigilent ca un soldat, maestru, câteodat‘, în ros pantofi. Și, totuși, e atât de minunat!

Ziua Internaţională a Câinelui a fost instituită la 26 august pentru a aduce un omagiu prietenilor necuvântători care ne sunt alături atât la bine, cât mai ales la greu.

Poate nu știați, cele mai vechi fosile ale unui câine modern descoperite până în prezent datează din urmă cu 36.000 de ani.

Oamenii de ştiinţă nu cunosc însă momentul exact în care câinii şi lupii au devenit două specii diferite. Această separaţie s-ar fi produs în urmă cu peste 100.000 de ani, potrivit estimărilor.

Potrivit celor mai recente date științifice, domesticirea câinelui a început în urmă cu circa 10.000 de ani.

*Interesant de știut, CÂINELE a devenit cel mai bun prieten al omului cu ajutorul unui hormon, ocitocină, afirmă autorii unui studiu făcut public în cursul anului trecut.

Savanţii niponi au descoperit că organismele câinilor şi ale proprietarilor lor secretă cantităţi mari de ocitocină atunci când se privesc în ochi. De aici ar veni și legătura puternică pe care o construiesc oamenii cu patrupedele.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: