În „Avrigul lui Lazăr”, oamenii se pregătesc cu toată înima pentru o zi specială de 5 iunie. Să-l omagieze cum se cade pe „Lazărul Avrigului”.
La Biserica „Duminica Floriilor”, duminică, 5 iunie la 11.30 avrigenii sunt așteptați să-și plece fruntea și să înălțe un gând pentru cel numit „Apostolul neamului românesc”.
Pentru că nu poți clădi pe fum, ne aducem mereu aminte de temeliile de stâncă dură puse de oamenii care ne-au precedat.
Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava).
Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din păcate a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului înlimba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca, în 1816, să treacă munții și să se stabilească la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.
În Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.
