Lecţia de istorie: cârnaţii… milenari

Îi preparăm, îi cumpărăm, râvnim la ei, îi savărăm… Proaspeţi, afumaţi, cu reţete fel şi fel. Spunem că sunt neaoşi, româneşti,… ungureşti sau bavarezi. Habar n-avem că în sine, CÂRNAŢII sunt o adevărată… lecţie de istorie!

Ştiaţi că primii cârnaţi au fost preparaţi în zorii omenirii? În anul 589 î.Hr., a fost consemnată metoda de obţinere a cârnaţilor în China. Demn de ştiut, era vorba de un produs din carne de capra şi de miel. Homer, poetul grec, a menţionat, în unele dintre operele sale- Odiseea şi, respectiv, Epicharmus, ceea ce azi numim noi cârnat. Evident că, prin anii 550-460 î.Hr, cârnaţii erau deja savuraţi de romani şi greci.

Pe teritoriul Europei,Cârnaţii apar prima dată „atestaţi”în Lucania(Italia)- actualmente Basilicata.

Astăzi, printre cele mai apreciate soiuri nemţeşti de cârnaţi se numară Milzwurst (preparat, în zona Munchen-ului, din splină), precum şi Knackwurste, Rindswurste şi Frankfurters.

Fie că eşti înnebunit după produsele Bratwurst sau Lincolnshire, cârnaţii reprezintă de secole alimentul favorit al consumatorilor de carne de porc.

Bucăţile gustoase din carne de porc nu au fost dintotdeauna acceptate cu uşurinţă, precum se întâmplă în prezent, iar de-a lungul istoriei cârnaţii au fost centrul atenţiei în diferite evenimente ciudate şi controversate …

Cârnatul lui Scaraoţchi

La vechile sărbători romane, precum Lupercalia şi Floralia, felul de mâncare preferat era un anumit tip de cârnaţi picanţi din carne de porc, arahide şi piper. Conform tradiţiilor romane, sărbătorile păgâne se sărbătoreau sub forma unor petreceri desfrânate, dominate de un comportament imoral neacceptat de creştini. Din fericire pentru morala creştină, împăratul Constantin cel Mare a preluat puterea în 324 î.H. Dându-şi seama de ‘influenţa’ consumului de cârnaţi asupra oamenilor, Constantin a recurs la interzicerea acestuia. Nefiind uşor de convinşi, romanii au început să comercializeze cârnaţi ‘la negru’ timp de câţiva ani până ce interdicţia a fost ridicată.

Cârnatul- comedie

În Grecia antică, locuitorilor le plăceau glumele, dar nimănui nu-i plăceau mai mult ca dramaturgului Epicharmus, care scris o comedie captivantă intitulată Orya, (Cârnatul!), în jurul anului 500 Î.H. Din nefericire, doar o scenetă din această comedie a rămas până azi; aşadar nu vom ştii niciodată ce stârnea, de fapt, umorul (deşi câţiva dintre noi ar putea ghici despre ce era vorba).

Cârnatul scump

Probabil, comedianul şi omul de afaceri australian, Steve Vizard, nu se gândea la un mic dejun prăjit atunci când i-a cerut agentului său să cumpere acţiuni la compania Sausage Software; cu toate acestea se bucura de afacerile ilegale pe care obişnuia să le facă. În anul 2000, Vizard a fost acuzat de insider trading (tranzactii bursiere in timp ce se deţin informaţii secrete n.e.), datorită accesului acestuia la informaţii strict confidenţiale, având în vedere statutul sau de director al companiei Telstra, intenţionând, ca în cele din urmă, să preia controlul asupra firmei. In mod ironic, Vizard a pierdut banii investiţi în afacere deoarece aşteptase prea mult până să vândă acţiunile, pierderile uşurându-i buzunarele de 150.000 de dolari.

Cârnatul purificator

Renumitul romancier american, Upton Sinclair, a fost indignat de condiţiile în care se prelucra carnea în Chicago şi a simţit nevoia să scrie despre acest subiect. Cartea, The Jungle (Jungla), în care relata cum de foarte multe ori, in compoziţia cârnaţilor se găsea carne de porc, de şobolan şi pâine alterată, a stârnit un mare scandal în rândul americanilor, ce a determinat congresul sa ratifice un document in 1906, Pure Food and Drug Act (Actul mâncare şi medicamente ‚curate), care era menit să pună capăt condiţiilor neigienice de muncă.

Cârnatul uriaş

Cel mai lung cârnat afumat, distribuit locuitorilor din Bucureşti, care a intrat în Cartea Recordurilor a scos sute de oameni in strada. Preparat de firma Caroli Foods, cârnatul lung de 392,89 de metri, a fost prezentat la două zile după Crăciun în 2008, devenind centrul atenţiei la o petrecere tradiţională cu muzică şi reprezentaţii la care au participat zeci de oameni îmbrăcaţi în Moş Crăciun.

Cârnatul radical

În 1981, inginerul marocan, Joseph Guillou, a intrat în ‘belea’ când a ales un cârnat pentru a decora în mod neconvenţional un perete. Muncitorul ghinionist a fost băgat la închisoare timp de doi ani după ce a agăţat produsul din carne de porc de un cârlig care, de obicei, era rezervat portretului regelui Hassan. Probabil ca lui Guillou nu i-a păsat atunci când a spus în apărarea sa că acel cârnat era „mult mai folositor decât tabloul regelui.”

Cârnatul epic

Când se vorbeşte despre istoricul bieţilor cârnaţi, mai peste tot se scoate în evidenţă faptul că primele documentari despre mâncare apar în poemul epic al lui Homer, Odiseea, care datează încă din secolul al VIII-lea, î.H. Ceea ce se trece cu vederea reprezintă ideea esenţială: „Precum un om langa un foc isi întoarce şi îşi pârleşte un carnat, plin de grăsime şi sânge, nerăbdător să îl vadă prăjit, la fel şi Odiseu se răsucea şi se gândea cum să pună mâna pe neruşinaţii peţitori.”

Sărmanul cârnat din poveste este eroul întregii piese, ros fiind de angoasa cu o noapte înainte de brutalul masacru al peţitorilor soţiei acestuia …

Cârnatul de curse

Încă de la mijlocul anilor 1990, meciurile locale de baseball ale echipei Milwaukee Brewers au organizat un eveniment neobişnuit înainte de sfârşitul celei de-a şasea runda. Diferite persoane, deghizate în cârnaţi din întreaga lume, au alergat în jurul stadionului spre deliciul publicului. Acest eveniment a produs si câteva incidente stranii, precum cel din 2003, când în timpul unei vizite la clubul Pettersburg Pirates, jucătorul Randall Simon a lovit cu bâta un cârnat italienesc când a trecut pe lângă locul de refugiu al oaspeţilor. Femeia în costum nu a fost grav rănită, dar Simon a fost arestat, amendat şi suspendat trei meciuri, incidentul intrând în istoria baseball-ului. În 2010, cursa de cârnaţi a apărut din nou în ziare când carnatul italian s-a lovit de o motocicletă a poliţiei în timp ce alerga pe stadion, însă incidentul nu s-a soldat cu răniţi.

Cârnatul uman

Cârnaţarul din Chicago, Adolph Lutegert, a devenit faimos în rândul vecinilor săi în 1987 în urma certurilor aprinse cu soţia sa. La puţin timp acesta avea să devină cunoscut în tot oraşul. Motivul principal care isca scandalul între cei doi era relaţia lui Adolph cu menajera lor, nepoata soţiei sale Louisa, Mary Siemering. Adolph îşi întemeiase un cuibuşor de nebunii la fabrica sa de cârnaţi, iar dupa seara de 1 mai, când Louisa s-a dus la fabrica sa il confrunte, nu a mai fost văzută. Mai târziu, după ce poliţia a descoperit inelul soţiei bucătarului pe fundul uneia dintre cuvele pentru cârnaţi, Adoplf a fost arestat pentru tot restul vieţii. A ajuns în închisoare nebun susţinându-şi nevinovăţia, şi a murit într-un azil, câţiva ani mai târziu.

În Bucătăria Românească, cei mai de soi şi mai savuroşi sunt cârnaţii ciobăneşti din Ardeal, cârnaţii de Pleşcoi şi cârnaţii olteneşti.

Cârnatul de Pleşcoi

„Să strănute mâţa când gustă”

Cârnatul de Pleşcoi este singura marcă românească protejată în Uniunea Europeană

Pleşcoiul este făcut după o reţetă tradiţională din zona Buzăului, din carne de oaie cu usturoi şi ardei iute, trasă în maţ subţire, presaţi, uscaţi şi afumaţi.

Din cauza procesului de fabricatie complex (4-5 zile), Pleşcoii au dispărut o perioadă lungă de timp de pe mesele restaurantelor cu specific tradiţional românesc.

Sfârâie şi pocneşte în gură, cel mai degrabă alături de o mămăliguţă “pripită” sau pâine de casă. Cere neapărat o ţuică de prună înainte sau un vin roşu, aspru şi sec, dar merge foarte bine şi cu o halbă de bere rece.

Recomandare: la tigaie, prăjiţi 30-45 de secunde în ulei bine încins, îşi măresc volumul şi îşi pun în valoare cel mai bine caracterul picant şi gustul.

Legendele Pleşcoilor – de la Napoleon la zarzavagiii sârbi

Ca toate lucrurile cu-adevărat bune, şi cârnaţii de Pleşcoi sunt purtători de legendă. Nu una singură, ci mai multe. Două dintre acestea merită menţionate, cu precizarea că nimeni nu ştie cu exactitate adevărul.

Prima legendă susţine că Pleşcoii erau nişte simpli cârnaţi de casă din oaie, iuţi, uscaţi şi afumaţi, produşi în gospodăriile de pe Valea Buzăului… Până când Napoleon, în retragere după campania dezastruoasă din Rusia, s-ar fi oprit o noapte la Buzău, în casa unui boier care i-a pus împaratului pe masă ce-a considerat el mai bun… ţuică din zonă, babici şi Pleşcoi. Napoleon s-a îndrăgostit aşa de tare de cârnaţii cu pricina, încât a luat cu el, pe drumul către casă, mai multe kilograme de Pleşcoi.

Conform unui articol publicat de www.artefapte.ro, oricât de mult ne-ar măguli o astfel de legendă, în primul rând se cuvine să menţionăm că, dintre toţi…”franţujii” mai de soi, Napoleon este cel mai cunoscut pentru… lipsa de gust în materie de gastronomie. În al doilea rând, din păcate, niciun izvor (mai mult sau mai puţin credibil) nu menţionează nici măcar posibilitatea ca Napoleon să fi trecut pe teritoriul actualei Românii la întoarcerea din Rusia, cu-atât mai puţin prin casa vreunui boier buzoian.

A doua istorie, care pare ceva mai credibilă, spune că reţeta cârnaţilor de Pleşcoi aparţine zarzavagiilor sârbi care s-au stabilit în zonă în secolul XIX şi care-au adus acolo şi reţeta de babic (pentru cunoscători, nu există nicăieri babic mai bun decât cel de Buzău). Nemulţumiţi de gustul cărnii de oaie din regiune, care era mult diferit de cel de-acasă, sârbii ar fi decis să-şi condimenteze foarte puternic cârnaţii, să-i afume şi să-i usuce până la consistenţa unor bucăţi de lemn, pentru a-i putea mânca.

Indiferent de originea reală, un fapt se ştie cu certitudine: cârnatul de Pleşcoi este un produs cum nu mai există altul pe teritoriul românesc, cu o identitate a gustului (şi aspectului) care nu poate fi ignorată, un deliciu demn de masa celor mai pretenţioşi mâncăi. Probabil că stomacurile simandicoase se vor chirci la ideea că un cârnat din oaie, afumat şi puternic condimentat ar putea fi un aliment “pretenţios”.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: