Haideti sa ne întoarcem la legende, (dar rămânem în Sibiu), mai exact în… Mărginimea Sibiului. Cunoaşterea legendelor din acest spaţiu îi sporesc frumuseţea şi ne reconectează cu străbunii. Vreti sa dati binete acestui taram legendar? Nimic mai simplu, poftiti al Libarria Habitus, joi la ceas de-apus (18.30).
Data viitoare când veţi trece prin Orlat veţi şti cum a apărut dealul Zidul, veţi înţelege de ce s-a numit Dealul Uriaşilor, precum şi de unde vine numele localităţii Orlat. Iar dacă doriţi, puteţi afla şi legende despre comori şi fiinţe supranaturale, deoarece îl vom avea alături pe Ioan Părean, inspiratul autor al cărţii „Legende din Mărginimea Sibiului”.
Domnul Ioan Părean, profesor de istorie şi fost militar este dintre cei care simt că legendele şi povestirile bătrâneşti trebuie scoase la lumină şi redate lumii, deoarece reprezintă comori ale spiritualităţii locurilor şi au puterea de a-i îmbogăţi sufleteşte pe toţi cei care intră în contact cu ele. Locurile de care domnul Ioan Părean este fermecat sunt localităţile din Mărginimea Sibiului. El însuşi născut la Orlat, timp de doi ani s-a documentat în zona Mărginimii şi a dat nastere acestui volum cat un tezaur: „Legende din Mărginimea Sibiului”. Asadar, o Seara cu Poveşti, hrana amintirilor si sufletelor…
Intrare: 10 lei
