sâmbătă, 15 februarie 2025
4.1 C
Sibiu

Mai putin de 3 saptamani pana la primul gong! FITS 2015! TNRS adduce in prim-plan 10 spectacole!

 

Acum 22 de ani, un grup de iniţiativă condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a hotărât să-i redea oraşului strălucirea pierdută prin organizarea unui festival de teatru.

A fost ajutat de personalităţi culturale române (Nicolae Manolescu, Marina Constantinescu, Cristina Dumitrescu), personalităţi ale lumii teatrale din România (Silviu Purcărete, Tompa Gábor, Victor Ioan Frunză) şi de peste hotare (Prof. Kenneth Campbell — Director Artistic al Festivalului de Teatru „Blue Ridge”, profesor la Universitatea Virginia Commonwealth, Richmond, S.U.A, Prof. Noel Witts – Director of Studies, Universitatea DeMontfort, Leicester, M.B., şi alţii). La prima ediţie din 1993 nu au fost fonduri suficiente pentru asigurarea cazării invitaţilor în hotelurile din Sibiu şi a mesei la restaurante. Era martie şi erau troiene de zăpadă. Pentru mulţi care nu văzuseră zăpadă decât în filme, România părea o ţară fascinantă. La prima ediţie, oaspeţii au purtat usturoi în buzunare, pentru a se proteja de vampiri. Totuşi, marile spectacole ale teatrului românesc şi ale teatrelor invitate din afara ţării au conferit Festivalului calitatea de eveniment remarcabil în peisajul cultural internaţional.

 

Actorii Teatrului National “Radu Stanca” urca de 10 ori pe scena la FITS. Festivalul bate gongul pe 12 iunie si joaca ultima scena pe 21 iunie. Un program efervescent, cuactori veniti de pe toate meridianele lumii. LA SIBIU!

Iata ce puteti vedea in cadrul editie 2015 a celebrului festival, care preface Sibiul in capitala mondiala a teatrului:

 

TEATRUL NAȚIONAL „RADU STANCA” SIBIU /UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU ANTISOCIAL

 

  THÉÂTRE DE LA VILLE-PARIS   FRANŢA 

ȘASE PERSONAJE ÎN CĂUTAREA UNUI AUTOR

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU   ROMÂNIA 

BIZONI – Fabulă urbană

 

  FONDAZIONE DEL TEATRO STABILE DI TORINO   ITALIA 

CARMEN

 

  MENO FORTAS THEATRE   LITUANIA 

CARTEA LUI IOV

 

  THE OLD TROUT PUPPET WORKSHOP CANADA 

CE RĂU E SĂ NU ȘTII

 

  SCHAUSPIEL STUTTGARTGERMANIA 

CELE 5 DIMINEȚI

 

  THÉÂTRE NATIONAL DE LA COMMUNAUTÉ FRANÇAISE DE BELGIQUE  BELGIA CENUȘĂREASA

 

  TEATRUL L.S. BULANDRA – BUCUREŞTI   ROMÂNIA COADA

 

  TEATR POLSKI WROCLAW  POLONIA COURTNEY – O IUBIRE NEMAIVĂZUTĂ

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU   ROMÂNIA 

DE CE HECUBA?!

 

  FITS & ASOCIAŢIA TETA & TEATRUL ACT   ROMÂNIA  

DE CE N-O FACEM ÎN DRUM?

 

  TEATRUL ODEON BUCUREŞTI   ROMÂNIA 

DE VÂNZARE / FOR SALE

 

  DANIEL VERONESE ARGENTINA DESPRE LUMEA PERICULOASĂ A ANIMALELOR – MIEII

 

  ROYAL DISTRICT THEATREGEORGIA DOMNIȘOARA IULIA

 

  ARNOLD SZYFMAN POLISH THEATRE-WARSAW POLONIA 

ETERNUL SHAKESPEARE

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU  ROMÂNIA  

FANTOMA E AICI

 

  INFRAROUGE / MARIE BRASSARD CANADA 

FARMECUL ÎNTUNERICULUI

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU  ROMÂNIA 

FAUST

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU  ROMÂNIA 

GIRAFE – Fabulă urbană

 

  TEATRUL PENTRU COPII ȘI TINERET „GONG” SIBIU ROMÂNIA  

HARAP ALB

 

  COMPAGNIE 28 & TEATRUL UNTEATRU ÎN CO-PRODUCŢIE CU COLECTIVA CLUJ   ROMÂNIA  SPECTACOL EVENIMENT

HOTEL

 

  STATHIS LIVATHINOS THEATRE GROUP  GRECIA ILIADA

 

  TEATRO DE LA ABADIA SPANIA 

ÎN CĂUTAREA FERICIRII

 

  TEATRUL REGINA MARIA  ROMÂNIA 

ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL HAMLET

 

  KOTE MARJANISHVILI STATE DRAMA THEATER  GEORGIA ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN

 

    TEATRUL UNTEATRU BUCUREŞTI    ROMÂNIA 

LA ȚIGĂNCI

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU ROMÂNIA  

LECȚIA

 

  TAPIOCA INN  MEXIC LITORAL

 

  ASOCIAŢIA CENTRUL MULTIMEDIA TEATRU FIX  ROMÂNIA 

LUMI POSIBILE

 

  DEUTSCHES THEATER BERLIN  GERMANIA 

MAMELOSCHN – LIMBA ÎN CARE SĂ NE ÎNȚELEGEM CU TOȚII

 

  TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU ROMÂNIA 

MARAT SADE

 

  TEATRUL NAȚIONAL CLUJ-NAPOCA ROMÂNIA 

MEIN KAMPF

 

  BURGTHEATER VIENNAAUSTRIA 

MOSCOVA MAHMURĂ

 

  TEATRUL UNTEATRU BUCUREŞTI  ROMÂNIA  

N (A U M) TEXTE GELLU NAUM

 

  COMPANIA TEATRALĂ BIS ROMÂNIA 

NĂSCUT ÎN ’90

 

   TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU & SCHAUSPIEL STUTTGART   ROMÂNIA-GERMANIA NATHAN ÎNȚELEPTUL

 

TEATRUL NAŢIONAL „RADU STANCA” SIBIU  ROMÂNIA 

OIDIP

 

 PIERRE MEGOS/ STARDUST ASBL  BELGIA 

PROFEȚII

 

  RINKOGUN THEATRE COMPANY JAPONIA 

SUSPENDAȚI ÎN CUI

 

  TEATRUL NATIONAL „RADU STANCA” SIBIU – SECTIA GERMANA ROMÂNIA TATTOO

 

  YOSHI OIDA   JAPONIA-FRANŢA-ROMÂNIA 

TEHNICA ÎNTREBĂRII – FRUMUSEȚEA RĂSPUNSULUI

 

  ROYAL DISTRICT THEATREGEORGIA  

TROIENELE

 

 KLAUS MARIA BRANDAUER / PETER STEIN AUSTRIA-GERMANIA 

ULTIMA BANDĂ A LUI KRAPP

 

 MATSUMOTO PERFORMING ARTS CENTRE JAPONIA 

VICLENIILE LUI SCAPIN

 

 LA RE-SENTIDA   REPUBLICA CHILE 

VISÂND VIITORUL

 

  SCHAUSPIEL STUTTGARTGERMANIA 

VIZITA BĂTRÂNEI DOAMNE

 

 BADISCHE LANDESBÜHNE GERMANIA 

VIZUINA

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Alte articole

Muzică și măști: E carnaval la Filarmonica sibiană!

Prietenii muzicii sunt invitați la carnaval, în această săptămână,...

Femeie acidentată în Mediaș, în timo ce incercasa traverseze o stradă! Greșeala care o puteatrimite „pe lumea celalată”…

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit miercuri după-amiază, puțin...

Primăria Sibiu achiziționează sisteme inteligente pentru traficul din Sibiu

 Primăria Sibiu informează că implementează un proiect prin care...

APA- punte între Mediu, Agricultură și Energie. Ce anunță ministrul Mediului?

Mesaj din partea Ministrului Agriculturii: „APA este și rămâne...

Un celebru maestru nipon al baghetei, joi, pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu

Maestrul Daisuke Soga, sub conducerea căruia se va desfășura...

A CRESCUT PRODUCȚIA DE CARNE ROMÂNEASCĂ! CONTINUĂ INVESTIȚIILE! Ce spune ministrul Agriculturii?

„Producția românească de carne a crescut anul trecut, ceea...

Din aceeași categorie

Categorii populare