Mama la puterea a treia

“Mama” e numai una. Mama e acel dar sfant pe care copilul il pretuieste si il venereaza, mama e mama si e fericirea la care are dreptul orice copil. Dintotdeauna şi de oriunde.

Nu întotdeauna, însă, este aşa. Bântuie ştirile despre copiii nevinovaţi abandonaţi, schingiuţi, abuzaţi de propriile familii dar şi cele despre copiii ajunşi lavârsta majoratului care nu ştiu să zică mama, ori statisticile despre cât de aglomerate sunt centrele de plasament (în limbaj clasic, orfelinatele).

Şi totuşi, undeva, printre noi, sunt şi altfel de oameni.  Mamele « de împrumut » : altfel spus, asistenţii maternali.  În unii din ei, poate în majoritatea, încape atâta omenie, atâta dragoste…

Începutul profesiei de mamă

Azi vă spun povestea unei astfel de « mame « de-a doua ». O sibiancă pentru a care dragostea de semeni, de copii, şi, indiscutabil, spiritul civic îi desenează destinul, acum,la a doua tinereţe.

A lucrat ani buni în comerţ (şef de unitate), după aceea la o croitorie (până când « s-a stricat treaba »). Dar Maria Dragoşnu a fost şi nu putea fi omul care să fie inactiv, să stea deoparte. S-a potrivit ca o anumită conjunctură din familie s-o convingă să ia decizia de nezdruncinat: să devină asistent maternal.

« Prima dată, mi s-a dat un băieţel. Un frumos, dar cu probleme grave de sănătate. Am descoperit, din păcate că avea epilepsie, era hiperchinetic, făcea crize. La 9 ani, abia,l-am putut da la şcoală. Îl iubeam mult, dar nu îl puteam controla. Începusesă facă pozne periculoase, nu doaracasă, dar şi al şcoală,şi pela vecini. Dădea foc, strica instalaţiile de gaze sau apă, crizele se înmulţeau. Ajunsesem, la un moment dat, numai prin spitalecu el, şi am înţeles că avea nevoie în permanenţă de supraveghere specializată. Hotărâsem , în adâncul sufletului să îl dau înapoi, al Direcţia pentru Protecţia Copilului, mai ales spre binele lui, să fie îngrijit,să nu fie un pericol pentru cei din jur. Mi se rupea inima de el, dar trebuia să fac ceva. Cu boala lui nu era de joacă », îşi aminteşte femeia de primii paşi ca asistent maternal.

Anca : bebeluşul legat cu sârmă, de scara unui bloc

Povestea Mariei continuă : « în vreme ce tot mergeam cu băieţelul prin spitale, am întâlnit-o pe Anca. Un copilaş de vreo trei anişori, dar evaluat la 12 luni, adică dezvoltată ca pentru un an. Nu vorbea, nu se juca… Dar numai ce venea în braţele mele când mă duceam la Alin şi se lipea de mine. Nu vorbea, dar parcă ziceai că e convinsă că sunt mama ei. Aşa se purta. Am hotărât să o iau. Am făcut toate formalităţile şi acum Ancae micuţa mea. Şi numai ce-mi spune « Mami meu ». Un copil dulce. Darcu un trecut oribil. Am aflat că a fost abandonată cânderafaorte mică. A fost găsită legată cu sârmă pe casa scării într-un blocdin Mediaş.  Acum, iubirea e reciprocă, e mezina mea. Pentru că, să vedeţi, mai am două fete.

Estera şi Ilinca

Estera e cea mai mare. Are 12 ani. E hărnicuţă, e cuminte, e sprijinul meu. O am de aproapedoi ani şi ne înţelegem de minune. Dar mereu mă tot băteala cap : mami, mai ai o fată, aşa mai de vârsta mea, să am şi eu cu cine să vorbesc, cu cine să mă înţeleg. Şi n-am scăpat. Am luat şi pe a treia. Pe Ilinca- de 10 anişori, pe care o am de vreo două luni. Acum,însă, o am înspital, pentru nişte investigaţii.  E foarte agitată, plânge, nu doarme bine. Nu am de undesă ştiu cum a fost trecutul ei, până acum. Ştiu doar că a fost abandonată la 6 săptămâni şi că trebuie să fac ceva pentru sănătatea ei. Trebuie să văd din timp ce şi cum, ca să ştiu cum să mă port cu ea şi dacă cumva, are nevoie de tratament ».

“Să vedeţi câte păpuşi am… Colecţie!”

Le iubesc. Ce fac eu, zic că nu-i un serviciu. E mama cu fetele. Pentru mine, copiii ăştia înseamnă totul acum. E o necesitae, cum să zic, să mă dediclor, să fiu iar mamă, ca atunci când eram tânără.  Am şi eu un fiu, căsătorit, la casa lui, am şi o nepoţică scumpă foc, dar acum, fetele astea  mă întineresc în fiecare zi. Dacă, Doamne fereşte, mi le-ar lua, aş înnebuni, credcă a doua zi aş face infarct. Nu pot fără ele. Le iubesc. Adică, ne iubim. Suntem  o familie. Şi băiatul meu le iubeşte şi le răsfaţă. În vacanţă mergem mereu la mare, în staţiune, merg la dans, la tenis… ne batem cu pernele, mâncăm îngheţată,  pregătim împreună masa, facem lecţii… Ei, să vedeţi câte păpuşi am, că am mai dus şi-n pod ».

 « Oare cum e mama ? »  

Am întrebat-o pe Maria Dragoş ce e cel mai greu în meseria asta, de « mamă ».  A răspuns cu un zâmbet larg : « Nimic nu e greu. Când iubeşti, dăruieşti. Şi treci peste orice obstacol.  E frumos,aş zice. Ce e însă greu, eatunci cândteduci la dorctor sau în altă instituţie şi simţi tendinţa unora de a trata copilul sau chiarpetine, adult, « altfel », cand văd că ai un copil « luat de suflet ». e groaznic. Lumea nu are conştiinţă, nu are educaţia necesară  să înţeleagă că şi copilul ăsta are o şansă, că nu e ciumat, că trebuie iubit,îngrijit. Că NU e vina lui că a fost abandonat ». Totodată, interlocutoarea noastră a recunoscut că e foarte greu atunci când, fetele cele mari,care ştiu, oarecum, situaţia, întreabă : « oarecum e mama », « de ce m-a lăsat ? ». « E foarte dificil. Dar mereu îmi spun că ele nu o să plece niciodată de la mine, că ele aici vorsă stea totdeauna ».

Şi, total capitolul « negativ » aş spune atât : am avut sumedeiede prieteni, cunoştinţe. Acum, de când am fetele, abia mai am câţiva. Asta spune multe…”

Aceeaşi decizie

Dacă timpul s-ar întoarce, s-ar întâmpla la fel. Maria Dragoş nu regretă, dimpotrivă, mulţumeşte lui Dumnezeu că poate iubi, că poate munci pentru copiii ăştia. “Dacă ar fi să o iau dela cap, să întorc timpul, aş face la fel. Dacă aş avea casa mai mare aşlua câţi copii aş putea. E extraordinar. Şi parcă nu obosesc niciodată ! »

Sfat

« După mine, aş spune tuturor aşa : iubiţi copiii. Nu e greu !  şi chiar dacă nu pot, nu vor să ia un copil în plasament, dacă au posibilitatea, să vină o dată pelună,o dată pe an,de sărbători sau într-o zi oarecare cu un fruct, cu un creion,cu o minge la copiii din centrele de plasament. Nu pentru că acolo, nu sunt îngrijiţi, dar să ştie şi ei, sărăcuţii, căse gândeşte cineva la ei, că îi iubeşte cineva, că se pot şi ei bucura. Ei se bucură şi de o bomboană,şi de un zâmbet ».

Mamă la puterea a treia. Un exemplu rătăcit într-o lume în care, parcă tot mai mult nepăsarea face şi desface legi şi suflete.