joi, 20 martie 2025
-2.6 C
Sibiu

  Mamele adolescente: un fenomen cu implicații sociale ! Salvați Copiii atrage atenția asupra necesității unor programe pe termen lung

Fenomenul mamelor adolescente rămâne unul alarmant în România, în condițiile în care rata mortalității infantile este de aproape 3 ori mai mare în cazul acestora decât în cazul mamelor adulte, care au acces la asistență medicală adecvată.

 

Institutul Național de Sănătate Publică arată, în raportul „Mortalitatea Infantilă”, publicat la începutul anului 2019, că mortalitatea infantilă în cazul mamelor sub vârsta de 15 ani a fost de 17,2 la mie în 2017 (!), în vreme ce media națională a fost de 6,7 la mia de copii născuți vii (conform INS, februarie 2019).

Și pe segmentul de vârstă 15-19 ani, mortalitatea infantilă în 2017 a fost mai mare decât media pe țară, și anume 10,5 la mie.

Potrivit celor mai recente statistici, atenție, 742 de adolescente cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în 2017, în vreme ce la adolescentele cu vârste între 15-19 ani s-au înregistrat 18.938 de nașteri.

Fenomenul mamelor adolescente este unul complex, care implică viețile, sănătatea fizică și emoțională a doi copii – adolescenta-mamă și nou-născutul, de multe ori venit pe lume înainte de termen și în condiții precare. Prematuritatea, o cauză principală a mortalității infantile, este agravată în cazul mamelor adolescente.

De aceea, imperativele sunt două: atât intervenția în comunități, prin garantarea accesului mamelor la asistență medicală și programe de educație și informare, cât și intervenția imediată, în maternități. Copilul prematur este mult mai sensibil și are nevoie de o maternitate dotată cu aparatură medicală vitală. Salvați Copiii România lucrează pe ambele componente, astfel încât viețile celor doi copii să fie protejate și puse pe un traseu social cât mai normal”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 

Potrivit Analizei situației gravidelor, mamelor și copiilor din mediul rural, realizată de Organizația Salvați Copiii pe un eșantion de 1.268 de persoane din gospodării defavorizate, cinci din zece mame cu vârsta sub 18 ani nu au fost niciodată la control ginecologic, fapt care a dus la o rată de patru ori mai mare a nașterilor premature, șapte din zece mame minore nu au beneficiat niciodată de planificare familială, iar cinci din 10 gravide minore din mediile defavorizate nu au efectuat ecografiile recomandate în sarcină. 

Potrivit informațiilor oficiale, România se confruntă, din păcate, și cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deși necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din necesar.

Ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate s-au defectat deja și nu mai pot fi folosite!

Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 3,5% din impozitul pe venit

Tocmai de aceea, Salvați Copiii România a identificat, de-a lungul celor șapte ani de campanie pentru reducerea mortalității infantile, mecanisme de finanțare care să acopere componenta de intervenție, pentru că salvarea vieților copiilor născuți prematur este o urgență.

Până pe 15 martie, fiecare contribuabil poate descărca Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației, de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate și depuse personal la administrațiile financiare sau trimise prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 15 martie 2019. Suma nu trebuie menționată în formular, ea urmând să fie completată de administrația financiară.

Surse foto: Organizația Salvați Copiii; libertatea.ro

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

FAIN DE TOT: Scufița Roșie dă întâlnire copiilor sibieni!

Copiii cu vârsta peste 5 ani sunt invitați să...

Ziua Fericirii, pe aripile muzicii, la Filarmonica sibiană!

Filarmonica de Stat Sibiu vă invită joi, 20 martie,...

Întrevedere ministru Daniel David – Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Institutelor Francofone din România

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel...

De poveste: Invitație la Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului

Sibienii și... turiștii sunt invitați la un nou eveniment...

Sibiul, cu pregătiri în toi pentru Gala Destinația Anului 2025. Votați, implicați-vă!

Meritat: Sibiul se pregătește să fie gazda Galei Destinația...

Alte articole

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Documentarul „Franța”, celebează Ziua Internațională a Francofoniei la Biblioteca ASTRA

Miercuri, 19 martie 2025, de la ora 17:00, Compartimentul...

STUDIU: Cât dau părinții pe meditații, costurile ascunse ale educației?

Costul mediu total anual crește odată cu vârsta...

„Platon, Opera latina”, la Brukenthal! Absolut minunat!

Muzeul Brukenthal continuă seria dedicată incunabulelor și oferă vizitatorilor...

INSPIRAT EVENIMENT: INVENTAR 24 Rezultatele sesiunii de achiziții 2024

Muzeul Național Brukenthal are plăcerea de a vă invita...

Sfaturi utile pentru trafic ÎN SIGURANȚĂ din partea polițiștilor sibieni

„Stimați conducători auto, Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din...

Din aceeași categorie

Categorii populare