MANEVRĂ FATALĂ: Șofer decedat în urma unui accident pe DN1, între Săcel și Săliște

Polițiștii rutieri sibieni au intervenit de urgență în această dimineață, puțin înainte de ora 9.00, la un accident de circulație, produs pe DN 1 la ieșirea din localitatea Săcel spre Săliște.

Pentru mai bine de o oră, pe DN1, la km. 328, traficul a fost blocat total.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism pe DN1, la km 328, pe direcția Săcel–Săliște, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat de 33 de ani, din Cristian, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă din sens opus de un bărbat de 53 de ani, din Apoldu de Sus.

Din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.

Potrivit precizărilor IPJ Sibiu, celălalt conducător auto, precum și pasagerul din autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, respectiv un tânăr de 28 de ani din Cristian au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Comunitățile din Țara Oltului, lecții de bune practici de la județele Argeș și Prahova

Consiliul Județean Sibiu sprijină comunitățile din Țara Oltului pentru...

Top 5 aparate pentru cardio pe care să le ai în sala de fitness de acasă

Crearea unei săli de fitness acasă a devenit o...

Proiect nou al echipei Muzeului ASTRA: „Cum faci profitabil meșteșugul traditional?”

CULTURA DEZVOLTĂ.  Echipa Muzeului ASTRA a făcut noi pași...

ȘANTIER în Piațeta urbană de pe Bdul Victoriei! Așa arată acum!

Lucrările de amenajare a piațetei urbane de pe bulevardul...

Un secol de… ȚURU! Municipalitatea medieșeană vrea să pună în lumină minunatul obicei printr-un album foto centenar

Primăria Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, invită cetățenii orașului...

Din aceeași categorie

Categorii populare