Europarlamentarul PC Maria Grapini semnalează faptul că este nevoie de simplificarea impozitării la anumite servicii și aduce din nou în atenție legea impozitului specific, care ar putea ajuta, pe viitor, la scăderea evaziunii şi a presiunii fiscale.
Europarlamentarul PC reamintește că, la plecarea sa din functia de ministru al IMM-urilor, a lăsat un proiect de lege pe care l-a lucrat, în parteneriat, timp de 6 luni, cu asociațiile profesionale din domeniu, specialiștii de la CECAR ( Corpul Experților Contabili din România), precum și cu Academia de Studii Economice.
“Proiectul se referea la un impozit pus pe cod CAEN, mai exact, pe opt coduri CAEN, în funcţie de domeniul de activitate și ar fi prima dată când s-ar aplica în România”, a precizat Maria Grapini.
Sistemul propus introducea în baza de impozitare firme care nu plăteau niciun impozit, ducând la scăderea presiunii fiscale pentru cei care s-ar fi conformat voluntar. Impactul bugetar era pozitiv, iar controalele se simplificau foarte mult.
Cele opt coduri CAEN se referă la patru domenii de activitate: hoteluri şi pensiuni, restaurante, baruri, cafenele şi service-uri auto.
“ Impactul bugetar, pe formula calculată de noi, era pozitiv, în plus controalele la firmele respective se simplificau foarte mult”, a declarat europarlamentarul PC.
Maria Grapini a subliniat, in acest context, că proiectul a avut avizul Guvernului, a fost votat în Senat, dar a fost respins de Camera Deputaților.
“ Sistemul fiscal pe care l-am propus este eficient, funcționeaza și în alte țări și nu genereaza corupție. Cu cât este mai simplu, mai stimulativ, cu atât asigură o competiție echitabilă și loială în piață. Sunt convinsă că noul ministru al finanțelor va găsi soluția cea mai bună pentru aplicarea acestui proiect de lege”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

