vineri, 16 ianuarie 2026
1.3 C
Sibiu

MEMORIE ȘI CONȘTIINȚĂ: Expoziția ANDREI ȘAGUNA.150, la Casa Altemberger

Organizată de Muzeul Național Brukenthal în colaborare cu Mitropolia Ardealului și Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu cu prilejul împlinirii a 150 de ani de ani de la mutarea la ceruri (28 iunie 1873) a marelui mitropolit Andrei Șaguna, expoziția cuprinde piese de cult, diplome, distincții, publicații și obiecte ce sunt în strânsă legătură cu viața și activitatea sfântului mitropolit.

Sfântul mitropolit Andrei Șaguna a rămas în conștiința sibienilor și a ardeleni în special și a românilor în general ca unul dintre cei care și-au închinat întreaga sa viață altarului și neamului. A trăit în vremuri tulburi, când Transilvania era sub stăpânirea împăratului de la Viena. A fost un om al istoriei! Atât filele bisericești naționale cât și cele politice nu se pot scrie fără amintirea lui. „Istoria mitropolitului Andrei Șaguna este aproape istoria poporului român însuși”, afirma biograful său Nicolae Popea.
Momentul Șaguna în istoria Bisericii și în destinul Transilvaniei se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873). Cel dintâi gând al său a fost înființarea mitropoliei române ortodoxe din Transilvania apoi educarea clericilor și implicarea laicilor în organizarea Bisericii prin realizarea Statutului Șagunian. Tipărirea Bibliei de la Sibiu și a zecilor de manuale și cărți bisericești, demersul pentru ridicarea catedralei mitropolitane, înființarea Asociațiunii ASTRA și a tipografiei eparhiale, a ziarului Telegraful Român sunt doar câteva dintre marile acțiuni pe care Andrei Șaguna le-a gândit și înfăptuit. În acest sens, Lucian Blaga scria: „Șaguna n-a trăit pentru a gândi, nici nu a gândit pentru a gândi; el obișnuia să gândească numai în vederea acțiunii… El avea geniul inițiativelor. Gata să se așeze în fruntea oricărei mișcări, de pe urma căreia spera un nou spor al sufletului, un adaos al vieții românești. N-a existat niciun domeniu al vieții politice care să-l fi respins… Șaguna a văzut în cele din urmă cu ochii trupești în fața sa triumful: poporul românesc din Ardeal a fost recunoscut ca națiune egal îndreptățită cel puțin teoretic în toate privințele.” În urma demersurilor făcute de IPS Mitropolit Laurențiu Streza și de alți clerici și oameni de cultură, în 2011 Sfântul Sinod a hotărât trecerea Mitropolitului Andrei Șaguna în rândul Sfinților. În 29 octombrie 2011 Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost locul în care Andrei Șaguna a fost canonizat și proclamat ca sfânt.
DE LUAT ÎN SEAMĂ: Andrei Șaguna poate fi considerat pe drept cuvânt ca unul dintre cei mai străluciți ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română în tot trecutul ei. Șaguna constituie cea mai frumoasă expresie și cea mai puternică întrupare a geniului creștin al poporului nostru.
Expoziția ANDREI ȘAGUNA.150
Muzeul de Istorie – Casa Altemberger, str. Mitropoliei, nr. 2
Vernisaj: marți 24 iunie 2023, ora 12:00
Curator: dr. Alexandru Constantin Chituță
Colaboratori: pr. Dr. Emanuel Tăvală, dr. Răzvan Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Alte articole

Ziua Culturii Naționale la… SPITAL?! DA! La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu!

DE APRECIAT! Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu marchează Ziua Națională...

De profundis: Mesajul de azi al maestrului Constantin Chiriac

„Dragi români, Cultura română este prilej de sărbătoare nu pentru...

AFLĂ ACUM ce se întâmplă la Biblioteca ASTRA în cinstea Zilei Culturii Naționale!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție emblematică a vieții culturale...

15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Moment inedit pentru participanți!

Copiii sunt invitați la o aventură educativă dedicată legăturii...

INEDIT: Aminitiri despre strada Podului din Cisnădie, cu o fotografie cu semnătură celebră

Aflatedela dl Alexandru Claudiu Ciucă: Atât denumirea veche Marktgäßchen...

Din aceeași categorie

Categorii populare