MERITAT: Alpinistul sibian Teodor Tulpan- Cetățean de Onoare al județului Sibiu

 

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la succesul expediției românești pe vârful Everest (8.848 m) din Himalaya, alpinistul sibian Teodor Tulpan a organizat luni, 22 mai 2023, o proiecție a filmului Expediția Everest 2003, realizat de Șerban Georgescu. Evenimentul a fost găzduit la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și a reunit numeroși iubitori ai muntelui. Daniela Cîmpean i-a înmânat titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu lui Teodor Tulpan, titlu aprobat de consilierii județeni în ședința ordinată din 27 aprilie 2023. Acordarea acestei distincții are la bază performanța înregistrată de Teodor-Petru Tulpan în urmă cu două decenii de a cuceri cel mai înalt vârf din lume, în cadrul primei expediții românești în Himalaya, organizată în 2003.

”Domnul Teodor Tulpan și-a dedicat întreaga viață muntelui, iar visul său a fost cucerirea Everestului din munții Himalaya, încă din copilărie. Toată munca depusă îi încununează o carieră de excepție, marcată de abnegație, efort și concentrare duse la extrem. Pentru activitatea sa și pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului Județului Sibiu și a României, prin cucerirea, la data de 22 mai 2003, în cadrul primei expediții integral românești, a Acoperișului Lumii, îl felicit în numele Consiliului Județean și al sibienilor și sunt onorată să îi înmânez un semn de recunoștință din partea noastră”, a declarat Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu.

✓ Teodor Tulpan a fost salvator montan voluntar, începând cu anul 1993, iar în perioada 1998 – 2006 a activat ca salvamontist profesionist în echipa Sibiului

✓ Din 1999 este instructor național salvamontist, ghid montan, instructor de schi și alpinist

✓ El a înființat Școala de Munte Everest, unde tinerii iubitori de natură și munte se pot forma și învăța din tainele muntelui și alpinismului de la un adevărat profesionist

✓ În anul 2003 a participat la prima expediție românească în Himalaya, fiind primul care, pe 22 martie ora 10,00, a atins vârful Everest ✓ În 2003, el a condus prima expediție sibiană în Caucaz, unde a zburat cu parapanta de la tabără II (5.400 m) până în tabăra de baza (4.100 m), devenind primul roman care a zburat în Aconcagua.

SINCERE FELICITĂRI ȘI…. NOI EXPEDIȚII DE SUCCES!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare