Meteleaua vă aşteaptă la Avrig, pe 28 decembrie!

Dacă nu ajungeţi pe 28 decembrie la celebra întâlnire a cetelor de juni de la Sălişte, musai să fiţi dincoace, la Avrig. Să vă cuminecaţi c-un obicei ce-şi pierde obârşia hăt, în zorii timpurilor…

Avrigenii şi, la urma urmei, toţi iubitorii de vechi tradiţii sunt invitaţi în data de 28 decembrie în Piaţa „Gheorghe Lazăr” din Avrig,  pentru a vedea meteleii. Acesta este unul din cele mai vechi obiceiuri care se practică la Avrig. Este o sărbătoare cu origine păgână  care simbolizează biruinţa binelui, a luminii, a renaşterii. Costumaţia şi mai ales măştile cetelor de juni devin veritabile tablouri alegorice cu subiecte din cele mai diverse. După parada costumelor, la miezul nopţii, feciorii ard lemnele rămase din cele strânse de la gospodari în Ajunul Crăciunului luându-şi rămas bun de la sărbătoare.

Sărbătoarea şi-a câştigat aura de sacralitate prin simbolistica sa de victorie a binelui, a luminii, a renaşterii.

Iată ce aflăm, însă despre această vie tradiţie de la veşnic împărţitoarea noastră de datini, bibliotecarul Maria Grancea din Avrig:

  „În ziua de 28 decembrie fiecare ceată de feciori îşi alege o temă după care  îşi face costumaţia….. Dacă tema presupune un număr mai mare de personaje ȋntreaga ceată se costumează, este – pentru necunoscători – ca un fel de carnaval cu câte o temă diferită pentru fiecare ceată de feciori, semnificaţia acestui obicei fiind însă, dincolo de spectacol, una din cele mai profunde.

Evident că există concurenţă  între cete fiecare dorind să aibă reprezentaţia cea mai reuşită, temele se ţin secrete până la ieşirea  în stradă, elementul surpriză contând greu  în faţa publicului. Cetele ies dupa-amiaza pe străzi şi se strâng  în piaţa din centrul localităţii defilând pentru a-şi arăta ingeniozitatea. Departe de a mai fi doar o simplă mască “compoziţiile” cetelor au devenit adevărate tablouri alegorice cu subiecte din cele mai diverse. Este o formă de preluare şi …. adaptare a tradiţiei la cotidian. In ultimii ani Consiliul Local a premiat cele mai interesante tablouri.

 Obiceiul are origini străvechi,  încă din perioada precreştină când oamenii sărbătoreau solstiţiul de iarnă aprinzând focuri pe dealuri şi la răspântii. Mai târziu, la răspântiile  din localitate rugurile au fost  înlocuite cu un manechin din paie. Focurile aveau menirea de a alunga  întunericul asociat răului  în acea veşnică luptă  între bine şi rău  , dintre noapte şi zi, iar arderea unui om de paie la răscruci simboliza înnoirea,  renaşterea, curăţirea prin purificarea focului, arderea vechiului an încheiat în iarnă pentru a face loc noului, luminii, vieţii. Credinţa în aceste simboluri, păstrarea şi perpetuarea practicilor de acest gen le-a dăruit valenţe sacrale fiind, în timp, preluate în comunitatea creştină consacrate apoi sărbătorilor Crăciunului.

Sărbătoarea are corespondenţe în categoria misterelor iniţiatice practicate în perioadele ce au precedat creştinismul dar şi în paralel cu acesta şi era deosebit de importantă pentru comunitate.

Până târziu, în perioada interbelică, obiceiul s-a păstrat în forma sa arhaică, fiecare ceată de feciori făcea un meteleu de paie pe care îl plimbau pe uliţe,  îl jucau  în piaţa satului iar la sfârsitul zilei  îi dădeau foc la o răspântie. Tot până atunci se mai păstra , în memoria colectivă şi semnificaţia ocultă a arderii , ritualul fiind mai complex decât ceea ce s-a păstrat: feciorii dansau în cerc în jurul focului iar cel mai bătrân dintre ei cânta:

“Arză Doamne, arză rău’

Cum să arde meteleu’

Si dă roadă după car

Ne fereşte de amar.”

Arză Doamne, arză rău’

Cum să arde meteleu

Dă-ne bună cu sănătate

Si le-om duce bine toate.”

Până la Primul Război Mondial, după arderea meteleului şi jocul în jurul focului “găzdoaia” sau o femeie bătrână  împrăştia cenuşa în răspântie descântând: “ca vântul să se ducă relele, ca cenuşa să se-mpraştie, să rămânem curaţi si luminaţi, ca de Maica Domnului lasaţi”.

După război această parte ritualică a fost uitată.

După cel de al Doilea Război Mondial cetele au schimbat puţin obiceiul în sensul că, în loc de meteleul din paie mascau un ţigan (plătit cu bucate) înfăşurându-l  în paie, îl vopseau pe faţă şi-l plimbau după acelaşi tipic dar, la finalul zilei focul  în răspântie îl făceau cu lemne.

Incet, încet locul ţiganului mascat l-au luat feciorii, costumându-se în diverse personaje sau creând chiar scene alegorice legate de viaţa socială a satului. Probabil că o influenţă în această schimbare a avut-o şi un obicei al saşilor practicat în februarie cu similitudini în ceea ce a devenit în timp Meteleaua.

Astăzi Meteleaua este încă cea mai spectaculoasă parte a obiceiurilor de iarnă şi încheie ritualul cetelor , feciorii ard la miezul nopţii lemnele rămase din cele strânse de la gospodari în Ajunul Craciunului luându-şi rămas bun de la sărbătoare:

“Pare-mi rău după Crăciun

C-o fost mare şi-o fost bun,

C-o fost mic şi-o fost voinic

Şi nu s-o-ntâmplat nimic.”

Meteleaua era un obicei practicat în exclusivitate de feciori, fetele neparticipând la el decât ca spectatoare, singura prezenţă feminină activă în acest ceremonial fiind găzdoaia  sau o babă care, după stingerea focului şi retragerea feciorilor din răspântie împrăştia cenuşa descântând, dar această parte a ritualului s-a pierdut de mult.

Astăzi însă, se întâmplă să se costumeze şi fetele luând parte  în mod direct la spectacol. Oamenii au uitat semnificaţia ritualică a obiceiului, atât pe cea arhaică – păgână, dar chiar şi pe cea mai târzie: de ironizare a unor caractere sau a unor aspecte ale vieţii localităţii care ieşeau din normalitatea vieţii sociale. Meteleaua a devenit un motiv de distracţie pentru tineri cu conotaţii din cele mai diverse. Va mai dăinui, probabil, atâta cât timp vor mai dăinui cetele”.

surse foto: Infopensiuni.ro, youtube.com