Un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns în fața Tribunalului Sibiu după ce, în decurs de numai trei luni, a fost găsit de patru ori cu droguri de mare risc asupra sa. În trei dintre situații, chiar mama minorului a descoperit substanțele și a cerut ajutorul polițiștilor. Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DIICOT și a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate.
Potrivit sentinței pronunțate în 27 august 2026, adolescentul a recunoscut că a deținut, pentru consum propriu, substanțe care conțineau MDMB-4en-PINACA, încadrată legal în categoria drogurilor de mare risc.
Faptele s-au petrecut în perioada 2 octombrie 2025 – 3 ianuarie 2026 și au fost tratate de procurori ca o infracțiune continuată, formată din patru acte materiale.
Mama a găsit drogurile în hainele fiului său
Primul episod a fost înregistrat în dimineața zilei de 2 octombrie 2025. Adolescentul plecase spre școală, însă nu a mai ajuns la cursuri. Conform situației de fapt reținute de instanță, minorul s-ar fi oprit într-un parc din Sibiu, unde ar fi primit de la o persoană necunoscută o substanță psihoactivă.
După ce s-a întors acasă, mama sa a găsit în buzunarul gecii o folie de staniol în care se aflau 0,18 grame de fragmente vegetale. Analizele de laborator au indicat prezența MDMB-4en-PINACA.
Mai puțin de trei săptămâni mai târziu, pe 20 octombrie, femeia și-a găsit fiul într-o stare confuză, iar în locuință era dezordine. În geaca adolescentului a descoperit un plic cu substanță vegetală și o țigară confecționată manual.
Minorul le-a declarat polițiștilor că ar fi cumpărat substanța în apropierea unui centru comercial. După ce a consumat-o, i s-a făcut rău și a vomitat. El a fost transportat la un spital de psihiatrie pentru îngrijiri de specialitate.
Testele efectuate în acest caz au confirmat din nou prezența MDMB-4en-PINACA în cele 0,31 grame de fragmente vegetale și în țigara artizanală.
Alte două incidente, în mai puțin de două luni
Al treilea episod a avut loc în 13 noiembrie 2025. Mama adolescentului a anunțat din nou Poliția după ce a găsit în geaca acestuia o hârtie mototolită, în interiorul căreia se afla o substanță vegetală cu miros puternic.
Minorul a susținut că ar fi cumpărat substanța cu 30 de lei de la o persoană necunoscută și că fumase o parte din ea. Analizele au arătat că restul de 0,07 grame conținea același drog de mare risc.
Ultima faptă a fost constatată în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2026. Polițiștii au fost chemați într-o parcare din Sibiu, unde adolescentul fusese găsit întins pe jos. Acesta a afirmat că băuse o cantitate mare de alcool.
Minorul a fost transportat la spital, iar în urma controlului corporal polițiștii au descoperit în buzunarul pantalonilor o folie de staniol cu 0,21 grame de fragmente vegetale. Și această probă conținea MDMB-4en-PINACA.
Mama le-a spus anchetatorilor că fiul său era dependent
Audiată ca martor, mama adolescentului a declarat că, în trei dintre dosare, ea a fost cea care a descoperit substanțele în hainele fiului său, după ce acestuia i se făcea rău în urma consumului.
Femeia a mai arătat că a încercat să îl ajute să renunțe la substanțele interzise, însă minorul îi spunea că nu poate face acest lucru deoarece devenise dependent.
În timpul anchetei, adolescentul a recunoscut acuzațiile. El a precizat că nu dorește o evaluare pentru includerea în circuitul integrat de asistență destinat consumatorilor de droguri, motivând că se află deja sub tratament medicamentos și beneficiază de consiliere psihologică în casa de tip familial în care locuiește.
Va fi supravegheat timp de șase luni
Serviciul de Probațiune a apreciat că îndreptarea comportamentului adolescentului poate fi urmărită prin aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate. Tribunalul Sibiu a ținut cont de faptul că minorul a recunoscut faptele și că există perspective pentru reintegrarea sa socială.
Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DIICOT și a dispus măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de șase luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune.
În acest interval, adolescentul este obligat să se prezinte la Probațiune la datele stabilite. Dacă nu respectă cu rea-credință programul sau obligațiile impuse, măsura poate fi prelungită ori înlocuită cu una mai severă, inclusiv cu internarea într-un centru educativ, în condițiile prevăzute de Codul penal.
Minorul a fost obligat și la plata a 1.542,09 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sentința Tribunalului Sibiu poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare și nu era definitivă la data pronunțării.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

