ONORANT!!! Lumea bună a muzeelor europene se află la Sibiu, județ care nu a fost ales întâmplător pentru a găzdui Conferința Europeană a Muzeelor – NEMO.
Așa cum aflăm de la organizatori, 240 de delegați din 37 de țări, găsesc noi căi de promovare a moștenirii culturale locale, naționale și europene, tema întâlnirii fiind „Putem vorbi? Muzeele în fața polarizării”.
„Am avut onoarea să mă pot adresa unor conducători de muzee care înțeleg foarte bine rostul și importanța parteneriatului dintre autoritățile publice și instituțiile de cultură. Majoritatea au fost impresionați să afle că 16% din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu este alocat susținerii și promovării instituțiilor de cultură județene”, a declarat vicepreședintele Vlad Vasiu.
Rețeaua Europeană a Organizațiilor Muzeale (NEMO) organizează anual această conferință cu scopul de a consolida cooperarea între membri săi și de a crește vizibilitatea și recunoaște impactul pe care activitățile muzeelor o au în comunitățile din Europa.