duminică, 7 decembrie 2025
6.3 C
Sibiu

Miracle, piesa care ne va reprezenta la Eurovision, are un nou videoclip (vezi videoclipul!)

Aflaţi pe ultima sută de metri cu promovarea melodiei Miracle, Paula Seling şi OVI, reprezentanţii României au finalizat videoclipul melodiei cu care ne vor reprezenta la Eurovision anul acesta.

Clipul spune povestea miracolului renaşterii naturii, în imagini de o frumuseţe deosebită. Într-o cameră degradată, cu interior scorojit, începe ploaia, care se prelinge peste tot – în interior, pe pereţii camerei, peste mobilierul vechi. Apa care a pătruns în toate ungherele face posibilă renaşterea naturii şi transformarea interiorului într-un tot viu. Videoclipul piesei Miracle a fost filmat într-un timp record – o zi, însă editarea şi efectele vizuale create în videoclip au mai necesitat câteva zile de lucru ale echipei coordonate de regizorul Alex Ceauşu. Clipul va fi postat în cursul acestei zile pe site-ul oficial al competiţiei – eurovision.tv – şi va putea fi văzut, de asemenea, pe toate canalele de comunicare ale Televiziunii Române.  

„Miracolul nostru a început, pentru mine, în iunie, anul trecut, când am compus piesa alături de Philip Halloun, şi a continuat în toamnă, când intram în studio, în Oslo, cu Beyond51 şi începeam munca la producţia piesei. E o bucurie să văd astăzi forma completă acestui proiect, prin lansarea videoclipului, realizat cu ajutorul unor profesionişti adevăraţi, precum regizorul Alex Ceauşu şi coregrafa Judith State”, declară OVI. 

La rândul ei, Paula Seling vorbeşte despre mesajul videoclipului şi despre efortul realizării lui: „Îmi place mult viziunea lui Alex Ceauşu. Clipul vorbeşte despre miracolul vieţii, venit din alt miracol – al iubirii. În camera goală renaşte natura dintr-un alt miracol – apa, sursa vieţii. Lumea este plină de miracole, depinde doar de noi să le percepem, lucru pe care, într-o altă formă, îl spune şi Albert Einstein. Filmările au fost destul de solicitante, au fost aproape 24 de ore, într-o casă fără încălzire, prin care bătea vântul, unde mai apoi ne-a plouat artificial şi ne-a suflat taifunul. E bine că nu am răcit, deşi am suferit, ceva timp, de frig, cântând în ploaie şi vânt. În final, videoclipul este… miraculos. Sperăm să vă placă.”

Echipa de realizare a videoclipului:

Regizor: Alex Ceauşu

Machiaj: Romelia Pelin @ilovemakeup

Hair-stylist: Marius Costea (Jovsky Studio)

Coregrafie: Judith State, Mircea Andrei Ghinea

Styling: Amir Dobos, Magda Mohamed.

Pe 29 aprilie, Paula Seling şi OVI vor pleca spre Copenhaga, unde se desfăşoară finala internaţională Eurovision Song Contest. 37 de ţări participă la competiţie, reprezentanţii noştri urmând a urca pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai şi – dacă se califică – în finala din 10 mai.

Mai multe informaţii despre concursul Eurovision din acest an găsiţi pe eurovision.tvr.ro şi pe www.facebook.com/eurovision.romania.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Tineri răniți într-un accident la Mediaș

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit în această seară,...

„Christmas at the Palace” bucură sibienii pe 7 decembrie!!!

„Christmas at the Palace” vă invită la prima Masă...

5 victime între care și un minor, în urma unui accident la Tălmaciu

Polițiștii rutieri au intervenit azi, în jurul orei 12.00,...

Profesor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, Doina Mihăilescu expune la Brukenthal!

Muzeul Național Brukenthal vă invită vineri, 5 decembrie, la...

Alte articole

Sala expozițională a Primăriei Sibiu este gazda unui eveniment pe care nu trebuie să îl ratați!

Până în data de 10 decembrie sunteți invitați să...

WOW: „Dragostea care rămâne”, film propus la Oscar, vine la ESTE Filmul de Miercuri

 NU RATAȚI!!! ESTE Filmul de Miercuri prezintă Dragostea care...

Analize medicale GRATUITE la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Luați în seamă: Laboratorul de analize medicale al Spitalului...

Șantiere pe drumurile sibiene! Detalii oficiale

ANUNȚ DE IMPACT: Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă...

DE APRECIAT: Ziua Națională a României la Biblioteca ASTRA

Ziua Națională a României a fost celebrată la Biblioteca...

FRUMOS, DEMN, DE APRECIAT! Ce au făcut azi autoritățile sibiene…

De Ziua Națională a României, Sibiul a adus omagiu...

DE NECUPRINS ÎN CUVINTE: Mesajul maestrului Constantin Chiriac care a impresionat-o pe președinta CJ Sibiu

„Dragi sibieni,Între mesajele care mi-au umplut sufletul azi, când...

Din aceeași categorie

Categorii populare