Ilie Răduţ, din comuna sibiană Rîu Sadului *(un sat lung,cu o singură stradă de vreo 7 km) şi-a trăit toată viaţa îmbrăcat numai în costum popular, fie că se afla în gospodăria natală, la biserică, la nunţi, pe litoral sau pe străzile marilor oraşe.
Povestea lui moş Ilie Răduţ (92 de ani) curge într-un tablou vechi, care te întoarce, fără să vrei, în timp. Pe soba încinsă din locuinţa sa, o casă veche din localitatea sibiană Râu Sadului, stă un tuci de mămăligă, învârtită de moş cu brânză de burduf. Dacă nu l-ai cunoaşte, dacă nu i-ai asculta povestea şi nu i-ai răsfoi sufletul odată cu fotografiile vechi, ţi-ar fi greu, poate, să crezi că moş Răduţ, cel care a purtat toată viaţa doar costum popular, chiar există.
„De când m-am pomenit, hainele obişnuite mi-au întunecat viaţa, nu le puteam vedea. Soţia mi-a murit de 20 de ani, unele costume sunt făcute şi de ea, iar pe restul le-am făcut eu. Vreo două-trei mai am şi de la părinţi, că doar ei mi-au pus prima oară straiele populare pe mine. Şi ei s-au prăpădit, iar eu am rămas cu costumul”, îşi începe povestea moş Răduţ.
Atracţia orăşenilor
Ia veche e albă, cu broderie migăloasă, cu fir negru, port specific satelor din Mărginimea Sibiului. Cu ea, cu pantalonii de postav, cu şerparul, pieptarul şi clopul nelipsit, Moş Răduţ a umblat peste tot. Şi acasă, şi la biserică, şi în Sibiu, şi la Târgu Mureş, şi pe bulevardele Capitalei. Ba chiar şi la marea cea mare moş Răduţ nu s-a putut duce altfel decât în costumul popular românesc. „Am fost la mare de două ori îmbrăcat cu haine populare, a fost foarte frumos, oamenii se uitau uimiţi la mine. Acolo mi-a plăcut cel mai mult, lume multă, apă multă, poveşti multe. Pe unde mă duc, oamenii se uită uimiţi la mine, când mă văd în costum popular. Mă întreabă de unde sunt, cum mă numesc”, povesteşte moşul, amuzat.
Moş Răduţ a prins şi războiul, pe care l-a făcut din Ardeal până în Cehoslovacia, şi a fost o viaţă întreagă crescător de oi. Ani la rând, a bătut munţii şi câmpiile cu turmele, îmbrăcat în costum popular. „Am făcut transhumanţa pe jos, dormeam sub cerul liber, în cojoc. Tot în costum popular am umblat şi cu oile”, povesteşte bătrânul.
5 copii şi 15 nepoţi, îmbrăcaţi în ii
Şi-a cunoscut soţia în tinereţe, la biserică şi la joc, au avut cinci copii şi 15 nepoţi. Absolut toţi au straie populare. Ei, însă, le mai îmbracă doar în zi de sărbătoare. „De când s-a născut, aşa umblă. Oriunde se duce, straiele astea le ia pe el. Îl opresc oamenii pe stradă, fac fotografii cu el. E o mândrie moşul pentru familie, mai ales că are atâţia ani şi se poartă pe picioarele lui. El îşi spală hainele, el se gospodăreşte, adună urzici pentru găini, se duce prin pădure după araci, îşi pune fasole, şi-a pus ceapă, cartofi, are trei grădinuţe. E o lecţie de viaţă”, spune Ana Elena Tara, una din nepoatele lui moş Răduţ.
Moş Răduţ îşi iubeşte nespus de tare ţara. Chiar dacă spune, cu amărăciune, că e „frumoasă, bogată, dar plină de hoţi”. „Aici ne-am născut, aici ne-am îmbogăţit, aici e istoria neamului ăsta, de la început şi va fi până la sfârşit”, spune moşul. Vocea devine mai puternică şi ochii i se umplu de lacrimi de emoţie, atunci când vorbeşte despre România. Pentru că o iubeşte atât de mult, la fiecare scrutin, moş Răduţ s-a dus la vot. „Am fost tot timpul, mă duc pentru ca aceia care vin în urma mea să fie îndrăgostiţi de ţara asta”, încheie bătrânul.
O poveste pe cât de impresionantă, pe atât de vie… care de aici, de la doi pași de Sibiu, face azi înconjurul știrilor, fiind publicată de www.adevarul.ro. O poveste. În fapt, o lecție de viață demnă de urmat. O lecție cu rădăcini adânci, într-un colț de rai (Conform surselor documentare existente, primii locuitori au venit în jurul anului 1726, sau cel mai târziu, 1750 din comuna Rășinari și s-au așezat pe valea râului Sadu, ca urmare a condițiilor grele de trai, de la începutul secolului al XVII-lea. Ei se numeau Ciupar, Bebera, Maelat și Fleschin, iar numele lor îl poartă și azi cele patru cătune din care este alcătuită comuna (Ciupari, Beberani, Maelați, Fleschinești sau Fundu Rîului. Totuși, în cartea istorică a comunei au fost atestate în zonă primele asezări omenești încă de la 1600. Descoperirile arheologice ulterioare le confirmă, fiind găsite urme ale civilizației dacice pe aceste meleaguri. Formarea și dezvoltarea comunei a început practic prin anul 1726, deși timp de 64 de ani, până în 1790, nu a existat nici un fel de școală.).
Ceea ce este de remarcat, Moș Răduț (despre care unii spun că le amintește de țăranii lui Goga sau de propriii bunici) este o marcă locală, un simbol *(desi, la drept vorbind, pe plaiul Mărginimii nu-s puțini ca dumnealui). Despre locuitorii de aici, urmaşi ai răşinărenilor, cercetătorii apreciază că aparţin tipului „om de munte” făcut să înfrunte greutăţile vieţii montane: statură mijlocie, trup vânjos, ochi blajini… Oameni destoinici, verticali, buni gospodari, rezistenţi la boli şi oboseală, mândri, religioşi, tăcuți și liniștiți, ospitalieri și ami cu seamă buni români.
sursa foto: adevarul.ro
