Cand traditiile dau rod in inimile copiilor, abia atunci putem sa fim linistiti ca RomanIA noastra, profunda si mare, nu se pierde… abia atunci putem sti ca maine va fi mai buna, ca maine, soarele va fi mai cuprinzator, ca povestile nu au fost doar… “odata, de mult”…
Priviti cum “niste copii”, indrumati de oameni cu har, joaca romaneste. Ia, ‘niste TARANI’, din aia de vrei sa-i pui langa icoane, ca pe-un buchet de busuioc ce nu moare niciodata. “Niste copii”- frumosi si calzi in dansul lor, de parca bunii de-altadat’ pe loc au inviat si joaca cot la cot cu toti ai lor.
Far’ de pacat. Caci jocul lor e tinerete fara batranete si RomanIE in orice pas, in orice suflare. Iar pruncii astia- JUNII de maine, invatacei la Scoala “Ioan Macrea”, sunt dovada virtutilor dascalilor lor si rodul parintilor care, spre lauda lor, ii intorc pe-astia mici cu fata catre neam, petrecandu-le inima in lada de zestre a bunilor, acolo unde este HRANA si LEAC si… CARTE de INVATATURA.
Priviti acesti copii madri de portul si de pasul lor, nerabdatori sa se fotografieze jucand pe scena in datul strabun, departe de magnetul gadget-urilor si al cuvintelor rostite pe “juma’” in usa vreunui fast-food sau club, uitand, poate, de scoala si de rost.
„…În condițiile în care noi trăim crize existențiale și situații limită, și în măsura în care cineva ne deschide ochii sau ne-am aplecat puțin și știm măcar prin studiu ce valori prezintă sistemul alternativ, sau sistemul tradiției, proiectul cultural al tradiției, atunci devine într-adevăr relevant și ne poate schimba viața, ne poate slava. Ne poate scăpa în primul rând de la disperare, de la deznădejde și după aceea ne poate și agăța într-un sens radical al existenței”(Ioan Sorin Apan)
