“Unanimul nostru inaintas”- asa titlu ii conferea SATULUI filosoful Lucian Blaga, fiul lancramului de odionioara. El spunea ca “Satul era astfel situat în centrul existenţei şi se prelungea prin geografia sa de-a dreptul în mitologie şi în metafizică”. Pentru marele om de cultura, “a trăi la sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie”. Fireste, daca veti cunoaste Galesul sibian, satucul din Marginime, veti intelege cuvintele lui Blaga si le veti simti rasarind la portile mari ale acestui loc.
Satul galilor…astfel se numea Galeşul până în anul 1839. Numele provine de la populaţia galică colonizată în această zonă de romani, dupa cum confirma informatiile publicate pe www.sibiu-turism.ro .
Pitorescul peisajului isi sprijina vesnicia pe imaginea caselor vechi acoperite cu şindrilă, pe pridvoarele şi porţile masive de lemn sculptate cu motive solare, pe străduţe înguste, pitoreşti, si transpare din mirificul portului popular, al obiceiurilor şi datinilor păstrate până în zilele noastre. Aici pasul iti va fi uimit de atmosfera calmă, idilică… si te vei convinge: Galeşul- unul dintre cele mai frumoase sate ale României.
Poveştile oamenilor şi trainicia acestor locuri se regăsesc în muzeul etnografic din sat: o generoasa “lada de zestre”…
Desi nicaieri nu este amintit vreun document referitor la “data de nastere” a localitatii, este cert ac biserica cu hramul “Intrarea in biserica” dateaza de la 1700.
Schitul Foltea
Biserica de lemn de la Schitul Foltea a fost vechea biserică a schitului până la începutul secolului XX când în locul acestei bisericuțe a fost construită actuala biserică a schitului cu scopul de a comemora memoria eroilor din primul război mondial. Din această cauză unul din cele două hramuri ale noii bisericii ridicată în perioada 1922-1923 este Sf. Gheorghe. Cel de-al doilea hram al noii biserici este cel al Sf. Mucenic Oprea din Săliște.
Sfantul satului…
Sfântul Sfinţit Mărturisitor Ioan din Galeş a fost un preot originar din Transilvania care a trăit în secolul al XVIII-lea. El a fost închis pentru că a protestat împotriva presiunii exercitate de autorităţile Imperiului habsburgic asupra ortodocşilor pentru a-i sili să accepte unirea cu Roma şi, pentru credinţa lui, a murit în închisoarea de la Kufstein (Austria). Prăznuirea sa, împreună cu cea a Sf. Mc. Mărt. Moise Măcinic din Sibiel se face pe 21 octombrie.
Nu se cunosc date despre primii ani de viaţă ai preotului Ioan Ioaneş, slujitor în satul Galeş din Transilvania (jud. Sibiu). După cum se proceda atunci în lipsa unui ierarh ortodox în Transilvania, el a fost probabil hirotonit la Bucureşti, Râmnic sau Carloviţ (Serbia). Activitatea sa este cunoscută din mai multe documente de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din aceste documente rezultă că el era unul dintre preoţii care se împotriveau activ acceptării de către ortodocşi a unirii cu Roma. Împreună cu alţi preoţi şi credincioşi, el trimite în decembrie 1750 mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici un memoriu din partea românilor din sudul Transilvaniei în care-i relatau acestuia suferinţele pe care aceştia le aveau de răbdat din partea autorităţilor care căutau să-i oblige pe ortodocşi să accepte unirea cu Roma.
În anul 1752, împreună cu preotul Ioan din Poiana Sibiului şi cu mai mulţi români, preotul Ioan din Galeş contribuie la redactarea altui memoriu pe aceeaşi temă, adresat împărătesei Maria Tereza (1717-1780). Pleacă la Becicherec, în Banat, unde se întâlneşte cu preotul Moise Măcinic din Sibiel, şi cu un credincios mirean, Oprea Miclăuş, cărora le remite documentul care urma să fie prezentat la Curtea de la Viena.
În ciuda protestelor sale, el este arestat în mai 1756, fiind trimis în lanţuri la Sibiu, apoi la Deva, ulterior (1757) în Banat, de unde este transferat în închisoarea de la Graz (Austria), fiind condamnat la închisoare pe viaţă din ordinul împărătesei Maria Tereza. Conform unui document din anul 1780 care probabil se referă la el, se pare că preotul Ioan din Galeş a rămas în închisoare peste 24 de ani. Ca şi preotul Moise Măcinic din Sibiel, un alt semnatar al memoriului, preotul Ioan din Galeş a adormit întru Domnul în închisoarea din Kufstein, Austria, primind astfel cununa muceniciei.
Biserica Ortodoxă Română i-a proslăvit ca sfinţi în anul 1992, rânduindu-le pentru prăznuire ziua de 21 octombrie, împreună cu sfinţii Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş.
Moara_Moara pe apa. Vie si nevatamata!
Nu putin lucru, satul detine, inca o moară de apă “incapatanata”, pentru care “tineretea fara batranete” nu-i o vorba in vant! Moara funcţionează de la 1884, iar obiceiurile unice în ţară se ţin într-o biserică veche de 300 de ani. Proprietarul morii este nea Dumitru Mănig. Comoara din ograda lui este, de fapt, singura moară cu apă funcţională din România, care datează din 1884.
Muzeul
Muzeul Etnografic “Maria Costachescu” a fost înfiinţat încă din 1976; Muzeul are in pastrare 1300 piese. Muzeul cuprinde o expozitie pavilionara si cateva constructii situate in gradina. In pavilion se pastreaza materiale care ilustreaza agricultura, pastoritul si albinaritul, culesul in natura, pomicultura si mestesugurile, ateliere de olarit, palarier, pieptanar si curelar-cojocar fiind ilustrate si aspecte din obiceiurile traditionale locale.
Asa cum aflam din continutul http://marginimeasibiului.com/ referitor la acest loc binecuvantat, aici se pastreaza o Legenda a schitului: “Se spune că doi bătrâni, nimeni alții decât Dumnezeu și Sf. Petru, cutreierau lumea. Ajungând la vremea prânzului, cei doi bătrâni se opresc la umbra pădurii și își stâmpără foamea cu bucatele ce le aveau la ei. Și cum le lipsea apa, Dumnezeu a făcut câtiva pași și apropiindu-se de o stâncă, atingând-o, face ca dintr-o crăpătură să curgă o apă limpede și răcoroasă. Văzând minunea pe care Dumnezeu a făcut-o, Sf. Petru îi cere acestuia să facă din acest izvor unul din care să curgă numai mană cerească din care să poată bea oricine și astfel să se vindece de orice fel de boală, toate acestea fiind pentru ca oamenii să vadă încă o dată puterea și dragostea lui Dumnezeu iar credința lor să se întărească. Dumnezeu, deși neîncrezător că acest lucru ar putea duce la binele oamenilor, ascultă de Sf. Pentru și transformă izvorul într-unul din care curgea doar mană cerească. În scurt timp, vestea se răspândește de puterile miraculoase ale izvorului și astfel tot mai mulți oameni vin să își stâmpere setea la acest izvor. În timp, din ce in ce mai mulți oameni își făceau provizii din licoarea izvorului cu speranța unei vieți cât mai lungi. Puterea miraculoasă încet încet face ca tot mai multă lume să râvnească la acest izvor ajungându-se ușor la excese, gâlceavă și gânduri necuvenite. Văzând unde s-a ajuns, Dumnezeu hotărăște ca din izvor să nu mai curgă mană cerească, ci doar apă limpede și răcoroasă așa ca la început. După aceste întâmplări, liniștea a revenit peste acele meleaguri, călătorii ce se mai opreau la acel izvor mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru bunătatea de apă ce le-a scos-o în cale”.
Asadar, inca un motiv sa iubesc pamantul asta: GALES; locul unde inveti ca “tineretea fara batranete” exista. Dincolo de cartile cu basme!
Surse foto: CNM ASTRA, adevarul.ro
Bună seara! Numele meu este Pârvu Cristian Ovidiu din Constanța. Am aflat de curând că strămoșii mei sunt Mocanu originari din satul Galeș Sibiu) și care la începutul secolului al IX-lea (anii1910-1911), au migrat in județul Constanța unde au fondat localitatea Galeșu, situata pe malul canalului Poarta Albă -Navodari, între localitățile Ovidiu și Poartă Albă.