În Elogiul satului românesc, Lucian Blaga constată că: „A trăi în sat înseamnă a trăi în zariştea cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie (…). Mândria satului de a se găsi în centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit şi atras în „istoria“ făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale pentru vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii româneşti“.
Priviți și contemplați două imagini de colecție înfățișând două porți minunate din Rășinari pe care se poate distinge simbolul solar, întruchipat diferit, dar profund și cu rost. De parcă înadins, gospodarii voiau să se știe că ei poartă în inimi și în speranțe soarele, acela ce dă ritm vieții și ține vii recoltele, pădurea și lumea cu toate ale sale.
Iată, imagini ce amintesc de spusele Părintelui Dumitru Stăniloae,ăn concepția căruia ţăranul român vede prezenţa harică şi ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii”.iar aici, la poartă, soarele e cum nu se poate mai potrivită și adâncă metaforă…
*Fotografiile-document fac parte din colecția Muzeului ASTRA!


