Pământurile acestea ale Sibiului a dat mult și bun rod de-a lungul istoriei. Au înmugurit spirite și s-au luminat minți, iar memoria păstrează numele de aur ale celor care au trudit aici ac să învețe și să lumineze alte generații…
Romulus Cândea (n. 7/19 octombrie 1886, Avrig, Sibiu – d. 19 ianuarie 1973, Avrig, Sibiu) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române.
A studiat la Liceul Evanghelic German din Sibiu (1897 – 1905), la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1905 – 1909), care i-a conferit doctoratul în 1912 „sub auspiciis imperatoris”. Ulterior, avrigeanul și-a continuat studiile la Facultatea de Istorie și Filosofie a Univesității din Leipzig, la care obține titlul de „Doctor în Filosofie și Magistru al Artelor Frumoase” (1916)
A fost profesor de Istorie Bisericească și discipline pedagogice la Institutul Teologie-Pedagogică din Sibiu în perioada1 martie 1915 – 1 octombrie 1919, potrivit informaților publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Avrig.
De asemenea, a strălucit ca profesor de Istorie Bisericească Universală la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1919 – 1922), apoi titular al catedrei de Istorie Universală Medie, Modernă și Contemporană de la Facultatea de Litere și Filosofie din Cernăuți (1922 – 1940), fiind și decan al acesteia între anii 1923 – 1924 și apoi rector al Universității din Cernăuți (1925 – 1926).

