Dragilor, o țâră din viața asta, și așa puțină pentru câte vrem și cu câte-avem a face, musai s-o umplem cu un ceas de râs pe zi, să ne meargă… că zic unii că râsu și bunăvoia îs gimnastica inimii, că abia mai apoi vine la rând dragostea, că cine nu știe a se veseli, sfârșește gri. Minten să vă grăiesc una…

Într-un tren ce mergea de la Sibiu la București, în același compartiment, erau o doamnă cu ani mulți cu fie-sa. Lângă tânăra fată stătea un domn- și el cu părul alb; în partea opusă- doi tineri, un oltean și un ardelean de-al nost‘.
Tot timpul călătoriei, tânărul oltean nu inceta să facă complimente fetei, după cum se pricepea și el…
La un moment dat, trenul intră în tunel și se aude un sărut prelung și o cârpitură sănătoasă de palmă. După ce trenul iese la lumină, fiecare… ce gândea:

Doamna în vârstă: „Tâmpitul ăsta de boșorog a încercat să mă sărute, da’ din greșeală a sărutat-o pe fiică-mea și ea l-a pocnit”.

Bătrânul:
„Tinerii ăștia au crezut că le merge și-au au încercat să o sărute pe asta mică, dar și au luat-o peste gură.”

Olteanu‘:
„Zăpăcitul ăsta de ardelean a-ncercatără să sărute fata, ea a crezusă că io încercai s-o sărut și mi-a trăsnitără una… s-o țiu minte!”

Ardeleanu‘:
„No, musai să mai prind un tunel, să mai imit o țâră iar zgomotul de țucat și să-i mai ard o palmă olteanului, că așa mă scoate din minți moaca lui, de numa!!!”