Se duc românii sau… mai bine zis, dau buzna la Hram, la Sfânta Cuvioasă (apropos, știți ce înseamnă acest atribut?-evlavios, sfânt, înțelept, frumos (la suflet, la caracter), distins, omenos, cucernic, inteligent).
Se închină cu… șapte mâini, vorb-aceea, își duc covoarele, batistele, țolul din casă să le pună toate pe raclă, a sfințire și binecuvântare (chiar dacă de cum pleacă de acolo bârfesc cu gura până la urechi de cum a fost și ce haine și în ce culori erau oamenii veniți la închinare, d-apoi și că sarmalele erau ba fierbinți, ba prea bgustoase, ba… prea puține…).
Da se duc mii, zeci de mii de români la hram, stau la cozi incomensurabile și se bat cu pumnul în piept, deloc… creștinește, că au făcut, au dres, că ei, numai sunt cei mai creștini din neamul ăsta, se închesuie, dau peste popi și ale sfinte, se calcă în picioare, majorittaea nerăbdători mai degrabă la ceasunul cu… sarmale. Și-poi toți zici: mamă, ce popor de credincioși suntem! Numai că uităm că mai înainte-o zi sau două, unul și-a violat sora și-a strâns-o de gât, ori că un puști de 9 ani și-a omorât bunica, ori că altul tot cam pe la vârsta Abecedarului și-a violat propiul frățior, ca să nu ami vorbim de câte MAME își abandonează pruncii abia născuți ori, ca să fie sgure că scapă de ei îi duc în sacoșe la ghenă, în spatele blocului…
Hai să fim sinceri, și să ne amintim ce e cu noi, ce și cum facem dincolo de cine știe ce mare praznic creștinesc, hai să ne amintim cu auzim certurile violente, unoi cu… efecte tragice, certurile dintre soți, ori cum trecem indiferenți, inumani, pe lângă câte-un om al străzii, care, ca și noi, la drept vorbind, are dreptul sfânt la viață.
Poate că n-ar strica să mai gândim și… să fim cu adevărat credincioși și în afara cine știe căre mari sărbători, și dincolo de racla aurită a vreunui bun sfânt… Poate că așa ne-ar fi mult, mult mai bine!!!
foto: Maria Ifrrim
