Write a comment

 AUTOLABbb

  • Compania a achiziționat, de curând, 8 autolaboratoare pentru detectare pe rețelele de distribuție a gazelor naturale;
  • Cu cele 13 autolaboratoare, achiziționate din 2018 până în prezent, compania va deservi întreaga zonă de responsabilitate;
  • Până la finele anului, în dotarea echipelor specializate vor intra 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generație;

 

IMPORTANT: Delgaz Grid continuă să investească în tehnologia modernă de detectare a scăpărilor de gaz, de curând fiind încheiat procesul de achiziție pentru 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, valoarea acestei investiții fiind de circa 2 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat oficial, alte 3 milioane de lei urmează să fie investite, până la finele acestui an, pentru achiziționarea a 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generație, care vor ajunge în dotarea echipelor specializate, echipe ce acoperă cele 20 de județe din aria de responsabilitate a companiei.

 

Cele 8 mașini de detectare întregesc flota companiei care ajunge astfel la 13 autolaboratoare performante, ce permit detectarea scăpărilor de gaz ce pot apărea pe rețelele de distribuție a gazelor naturale și care au o lungime totală de peste 22.600 kilometri.

 

Autolaboratoarele dețin cea mai modernă tehnologie de analiză a scăpărilor de gaz, prin spectroscopie laser.

Trebuie știut,de asemnea, că datele furnizate de aceste echipamente sunt procesate de o aplicaţie digitală, instalată pe laptopul autovehiculului. Prin intermediul aplicației, la finalul zilei se obţine un raport complet care conține traseul pe care s-a deplasat autolaboratorul, precum şi marcarea exactă a tuturor scăpărilor de gaze naturale, identificate prin coordonate GPS. În baza acestor informaţii, se planifică activitatea de mentenanţă a sistemului de distribuție, cu rol determinant în asigurarea securității în alimentarea cu gaze naturale a celor peste 3 milioane de clienți.

 

Tot în acest an, compania va achiziționa și 280 de aparate de detectare moderne, 70 dintre acestea fiind dotate cu tehnologie laser.

 

În plus, pentru creșterea siguranței în exploatare, Delgaz Grid și-a propus să investească, până la finele acestui an, 207 milioane lei în distribuția de gaze naturale, obiectivul principal fiind modernizarea a peste 350 kilometri de conducte şi branşamente gaze naturale.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest