Write a comment

 

 TECH

La încheierea apelului de proiecte „Innotech Student” de miercuri, 30 septembrie, Ministerul Fondurilor Europene anunță că au fost depuse 351 de cereri de finanțare care însumează 685 milioane de euro. Alocarea pentru acest apel finanțat prin Programul Operațional Capital Umane (POCU) este de 20 milioane euro, ceea ce înseamnă că valoarea cererilor depuse depășește cu peste 3.400% bugetul apelului.

 

„Am constatat cu bucurie interesul major al studenților față de acest apel de proiecte prin care sunt încurajați să intre pe drumul antreprenoriatului. Sunt convins că finanțările europene schimbă în bine viețile românilor și pun cărămizi importante la construcția României viitorului. Țara noastră s-a angajat pe drumul ireversibil al dezvoltării iar interesul foarte mare pentru contractarea de finanțări în cadrul acestui apel însemnă nu numai înființarea de noi societăți comerciale și crearea de locuri de muncă, dar și construcția unei noi mentalități antreprenoriale în rândul tinerilor studenți”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

IMPORTANT: În funcție de valoarea granturilor de care vor beneficia, viitorii antreprenori vor asigura crearea a 2 până la 5 locuri de muncă.

Potrivit MFE, valoarea maximă a ajutorului de minimis pentru fiecare întreprindere sprijinită va fi direct proporțională cu numărul de locuri de muncă create, astfel:

  • Ajutor de minimis de cel mult 40.000 de euro – minim 2 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis de 40.000 – 60.000 de euro – minim 3 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis de 60.000 – 80.000 de euro – minim 4 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis de 80.000 – 100.000 de euro – minim 5 locuri de muncă create.

Cine poate deveni antreprenor pe bani europeni

Pot contracta ajutoare de minimis pentru înființarea de start-up-uri următoarele categorii de tineri:

  • Studenți (ISCED 5-7) – Pentru ca un student să fie eligibil trebuie să demonstreze la data intrării în operațiune (prima zi de curs de formare profesională în competențe antreprenoriale) că este înmatriculat cel puțin în anul 2 de studii de licență;
  • Doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat;
  • Cursanți (ISCED 4, nivel de calificare 5, înmatriculați în colegiile organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior) – înmatriculați, la data intrării în operațiune, în cel puțin anul 2 de studii.

 Cine selectează afacerile finanțate

Planurile de afaceri finanțate vor fi selectate de administratorii de schemă de antreprenoriat, entitățile care au depus proiecte în cadrul apelului „Innotech Student” și anume:

  • Instituții de învățământ superior publice și private, acreditate;
  • Școli doctorale și graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate între acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
  • Institute/centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
  • Academia Română;
  • Asociații profesionale;
  • Camere de comerț și industrie;
  • Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială;
  • Furnizori de formare profesională continuă autorizați, publici și privați;
  • Organizații sindicale și patronate;
  • Membri ai Comitetelor Sectoriale și Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
  • ONG-uri;
  • Parteneriate între aceste entități.

Fiecare proiect finanțat în cadrul apelului va avea un grup țintă format din 300 tineri.

Ce finanțează apelul „Innotech Student”:

Etapa I de implementare: Organizarea și derularea programe de învățare prin experiență practică, furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională axate pe dobândirea și formarea de competențe antreprenoriale, inclusiv prin întreprinderea simulată în sectoarele economice identificate conform Strategiei Naționale de Competitivitate sau din domeniile identificate în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare adresate studenților (ISCED 4-8)

  • Campanie de informare a publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, metodologia de selecție a grupului țintă și, ulterior, a planurilor de afaceri sprijinite în cadrul proiectului;
  • Selectarea grupului țintă ce va participa la cursurile organizate în cadrul programului de formare antreprenorială;
  • Derularea programului de formare antreprenorială;
  • Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului;
  • Organizarea și derularea activităților de  tip întreprinderi simulate;
  • Efectuarea de stagii de practică;
  • Furnizarea, de către administratorul schemei de antreprenoriat, a serviciilor personalizate de consiliere/ consultanță/ mentorat ulterior finalizării procesului de selecție a planurilor de afaceri;
  • Asigurarea înființării și demarării funcționării întreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului.

Etapa II de implementareAcordarea de sprijin financiar (micro-granturi) pentru deschiderea unei afaceri

  • Decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor pentru implementarea planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului;
  • Monitorizarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate;
  • Asigurarea sustenabilității.

Potrivit calendarului apelului, lista proiectelor finanțate în cadrul apelului POCU și a administratorilor de schemă selectați va fi publicată de Ministerul Fondurilor Europene în martie 2021. Apoi, administratorii de schemă vor selecta tinerii care vor beneficia de pregătirea în domeniul antreprenoriatului.

ATENȚIE: Derularea programelor de sprijin pentru studenții ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare este estimată în perioada ianuarie 2022- martie 2022, iar implementarea planurilor de afaceri urmează să aibă loc în perioada aprilie 2022 – martie 2023.

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest