CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

Codul fiscal a fost recent modificat de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 46/2014, prin care se aproba facilitati fiscale sub forma unor deduceri speciale care se vor acorda în perioada 2016 – 2017 persoanelor fizice, din venituri salariale sau pensii, daca au beneficiat de restructurarea creditelor (modificarea condiţiilor de rambursare, efectuata de instituţiile de credit).

 

Persoanele fizice rezidente române, titulare ale unor contracte de credite supuse restructurării / moştenitori care au preluat contracte de credite restructurate / garanţi care au preluat prin novaţie credite restructurate, au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii obtinute la funcţia de bază (unde se acordă şi deducerea personală) / din venitul din pensii, a unei sume lunare sub formă de deducere specială pentru credite. Dacă contribuabilul realizează venituri atât din salarii, cât şi din pensii, deducerease acordă pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.

Obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului / platitorului de pensii. Deducerea se va acorda lunar, după încheierea perioadei de diminuare a ratei creditelor restructurate, într-o perioada egala cu cea pentru care a fost acordată diminuarea, cuprinsa între ianuarie 2016 - decembrie 2017, şi reprezintă rata din această perioadă, dar nu mai mult de 900 lei/lună.

Pentru a beneficia de deducere, este necesar ca contractul de credit sa se afle în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de data acordării creditului, creditul să fi fost supus restructurării până la data de 1 ianuarie 2016 si persoana fizică să realizeze venituri brute din salarii la funcţia de bază / venituri brute din pensii, de până la 2.200 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea.

Deducerea specială pentru credite se acordă pentru o singură restructurare aprobată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, dacă:

            a) restructurarea este acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile;

            b) restructurarea conduce la diminuarea cu cel mult 35% a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului restructurat acordat în lei sau în valută, dar nu cu mai mult de 900 lei sau echivalent (la cursul BNR în vigoare la data depunerii cererii de restructurare), pentru o perioadă de maximum 2 ani,

            c) restructurarea asigura prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată,

            d) sumele reprezentând diminuările ratelor lunare de plată, inclusiv costul amânării la plată, să fie distribuite pe o durată egală cu cea pentru care a fost acordată diminuarea obligaţiilor prin restructurare, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea;

            e) împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau, după caz, marja de dobândă, pentru creditele cu dobândă variabilă, sau alte costuri aferente creditului şi nici nu poate impune alte costuri, altfel decât era prevăzut în contract la data restructurării;

            f) împrumutătorul pune la dispoziţia debitorilor, înainte de a intra în procedura de restructurare a creditelor, scadenţarul aferent întregii durate de viaţă a restructurării.

Deducerea specială pentru credite nu se acordă:

- pentru perioada în care contribuabilul realizează venituri brute din salarii la funcţia de bază / venituri brute din pensii, mai mari de 2.200 lei/lună, pe parcursul derulării contractului supus restructurării sau

- pentru perioada în care plăţile nu au fost efectuate conform graficului stabilit de împrumutător după restructurarea creditului.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest