Write a comment

 

Premergător Sărbătorilor Pascale, Poliţia Română desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare. În cadrul acțiunilor de astăzi, sunt vizați, în principal, 11 agenți economici, din 8 județe și București, specializați în comerțul cu produse alimentare, în special ouă.

Potrivit unui comunicat oficial, în cursul zilei de 14 aprilie a.c., poliţiştii Direcției de Inevestigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române desfășoară o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor economice, pe raza municipiului București și a județelor Arad, Brașov, Cluj, Giurgiu, Maramureș, Prahova, Satu Mare și Timiș, la 11 agenţi economici ce depozitează şi distribuie produse alimentare, în special ouă.

La acţiune participă, alături de polițiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai serviciilor de investigare a criminalității economice din cadrul unităților teritoriale, specialiști din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

De asemenea, pentru prevenirea şi combaterea posibilelor activităţi comerciale ilicite comise în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, astăzi, polițiștii desfăşoară acţiuni în Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Gorj, Ilfov și Tulcea (la societăți specializate în comerțul cu produse din carne și carne), în Alba, Caraș – Severin, Hunedoara, Ilfov, Neamț, Sibiu, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, la firme specializate în comerțul cu produse alimentare și băuturi alcoolice.

Totodată, polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează controale la societăți specializate în comerțul cu legume și fructe din Covasna, Galați, Harghita, Ialomița și Mehedinți, la firme de panificație din Călărași și Olt, precum și la societăți ce comercializează produse alimentare în mediul rural în județul Bacău.

Sursa foto: totb.ro

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest