Write a comment

Miercuri, 11 mai 2016, în jurul orei 09:00, un echipaj de Jandarmeria Sibiu și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov care se afla în timpul misiunii de menţinere a ordinii publice în municipiul Sibiu, a observat o persoană care intenţiona să intre în Liceul de Industrie Alimentară, aflat pe strada Postăvarilor cu semnalmentele unui minor dat în urmărire naţională.

Din pricina comportamentului considerat suspect, jandarmii au procedat la oprirea minorului, iar în urma identificării s-a stabilit că este în vârsta de 16 ani din comuna Dârlos, județul Sibiu. Din evidenţele sistemelor de monitorizare minorul fusese dat în urmărire la nivel naţional de Poliţia Română încă din 06 mai 2016 iar cu aceeaşi dată a fost introdusă în SINS (Sistemul Informatic Naţional de Semnalări).

Ca urmare a verificărilor efectuate la biroul naţional SIRENE (Structura aparţinând sistemului Schengen responsabil cu informaţiile suplimentare solicitate la intrările naţionale), semnalarea a fost confirmată și astfel, jandarmii au informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu despre existenţa unui rezultat pozitiv cu privire la o semnalare SINS/SIRENE. Împreună cu reprezentanţii Poliţiei au fost întreprinse măsurile necesare pentru atingerea obiectivului şi pentru predarea persoanei minore către autorități.

*Prin misiunile executate zilnic în locuri publice, instituții de învățământ preuniversitar, centre comerciale sau alte zone ori medii cu grad de risc, Jandarmeria Română își afirmă disponibilitatea, obligația și interesul ca relațiile sociale să fie pașnice și civilizate, să se desfășoare cu respectarea tuturor regulilor de conduită și comportament privind conviețuirea, cu respectarea cadrului legal. 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest