Write a comment

În urmă cu câteva zile, un fapt cutremurător a atras atenția atât presei, cât mai ales... polițiștilor: cadavrul unei profesoare din Brașov găsit tocmai pe Transfăgărășan. Firește că așa ceva implică o anchetă, pentru că de la bun început s-a bănuit că victima nu s-a dus acolo „de bună voie” ca să-și găsească... sfârșitul.

Prim procuror adjunct Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

„La data de 09.05.2016, în jurul orelor 1151 Dispeceratul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că la cca. 10 km. de localitatea Cârţişoara, judeţul Sibiu, spre cabana Bâlea, pe DN7C, la cca. 15 m. de partea carosabilă, se află un cadavru de sex feminin, aşezat pe sol, mascat de vegetaţia existentă.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent: proces verbal de cercetare la faţa locului, fişa de constatări preliminare a Serviciului Judeţean de Medicină Legală (care a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare, fiind evidenţiate leziuni traumatice la nivelul feţei şi membrelor superioare care s-au putut produce prin compresie cu mâna şi care au avut un rol determinant în producerea decesului) şi declaraţiile martorilor audiaţi, a rezultat că între victima B.V. şi nepotul său B.M.E. exista o stare conflictuală mai veche, acesta din urmă adresând ameninţări repetate cu suprimarea vieţii victimei.

Raportat la probele administrate, s-a apreciat că sunt indicii temeinice care duc la bănuiala rezonabilă că fapta a fost săvârşită de B.M.E., nepotul victimei, motiv pentru care, prin ordonanţa procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 199 Cod pen.

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data 19.05.2016, s-a dispus reţinerea suspectului B.M.E. , pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19.05.2016, ora 0200.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu urmează ca la data de 19.05.2016 să pună în mişcare acţiunea penală şi să solicite judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, arestarea preventivă a autorului faptei. Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Alba Iulia - Biroul de Analiză a Informaţiilor Sibiu.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează într-un comunicat oficial.

 

 

 

 

Sursa foto: www.romaniatv.net         

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest