Write a comment

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, pe DJ 105G, în afara localității Avrig, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din orașul Avrig.

 

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare, în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

NU UITA! Consumul de alcoool este interzis în cazul în care dorești să conduci. Alcoolul îți afectează reacțiile, îți încetinește reflexele, îți dimunează coordonarea motrică și, în general, te face să subestimezi pericolele. Fiind asociat cu un comportament riscant, consumul de alcool trebuie eliminat atunci când urmează să conduci.

Cantitatea de alcool consumată se măsoară prin alcoolemie, care reprezintă cantitatea de alcool din sânge. Alcoolemia se exprimă în grame de alcool per litru de sânge și se poate măsura în respirație, în probele de sânge sau de urină.  De exemplu, alcoolemia de 0,10 mg/l înseamnă că o persoană are 1 parte de alcool pur la 1.000 de părți de sânge.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest