Write a comment

AAAPOLITIE

În perioada 10 – 12 aprilie, desfășurând activități de verificare a respectării măsurilor de circulație impuse pe perioada stării de urgență, polițiștii rutieri au constatat în trafic nu mai puțin de 9 infracțiuni la regimul rutier.

 

  • Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 1650, pe str. Tălmăcel din Tălmaciu, polițiștii au depistat în trafic un tractor agricol în care se aflau două persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tractorul era condus de un localnic, în vârstă de 19 ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin 1 din Codul Penal);

  • În aceeași zi, în jurul orei 1900, polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe DJ106 G, în localitatea Ludoș, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care conducea o autoutilitară fără a deține acest drept și în stare de ebrietate (0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin 1 din Codul Penal);

  • La data de 11 aprilie, în jurul orei 0040, pe str. Gării din Dumbrăveni, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 24 de ani, localnic, care conducea un autoturism fără a deține acest drept și având o alcoolemie peste limita legală (0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin 1 din Codul Penal) și conducerea unui vehicul cu alcoolemie ce depășește limita legală (art. 336 alin 1 din Cod Penal);

  • În localitatea Jina, polițiștii rutieri au depistat în trafic, un bărbat care conducea autoturismul fără a deține permis de conducere și în stare de ebrietate. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, localnic, a fost oprit în trafic la data de 11 aprilie, în jurul orei 0100, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin 1 din Codul Penal) și conducerea unui vehicul cu alcoolemie ce depășește limita legală (art. 336 alin 1 din Cod Penal);

  • La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, în localitatea Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în satul Netuș. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul de a conduce al celui aflat la volan este anulat. Mai mult decât atât, șoferul se afla și sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept anulat, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, împotriva bărbatului fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La data de 12 aprilie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita a dispus ca măsura preventivă controlul judiciar pentru o perioada de 60 zile;

  • La data de 11.04.2020, în jurul orelor 1300, pe DN 1, în localitatea Avrig, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism, în urma verificărilor efectuate fiind constatat că autoturismul figurează radiat din data de 21.01.2020. Conducătorul auto (un localnic în vârstă de 32 de ani) este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 1 din Codul Penal).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest