Write a comment

AAAAAAAALcoolemie

Băutura și șofatul nu sunt, nu pot fi nicicum... parteneri! La data de 13 august, în jurul orei 1330, Poliția Orașului Copșa Mică a fost sesizată telefonic, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate.

La fața locului, polițiștii au constatat că, din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, șoferul și pasagerii nefiind răniți.

Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul (37 de ani, domiciliat în Axente Sever), în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, către municipiu Mediaș, în afara localității Copșa Mică, a pierdut controlul autovehiculului la o curbă ușoară la stânga, a pătruns pe contrasens sărind peste șanțul lateral și oprindu-se la aproximativ 15-20 m de partea carosabilă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Mai exact, aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Putea să se întâmple ceva... mult, mult mai grav!!!

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 Cod Penal).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest