Write a comment

 Retinutt

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, prin apel 112, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că fostul concubin a pătruns fără drept în locuința sa de pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, a distrus mai multe bunuri, a lovit-o, l-a lovit apoi pe un alt bărbat, după care a fugit.

Primul echipaj care a intervenit la fața locului a fost unul aparținând I.J.J. Sibiu. Jandarmii au reușit identificarea și prinderea presupusului agresor pe strada Electricienilor, acesta fiind ulterior predat polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu în vederea continuării cercetărilor.

Din primele investigații efectuate, polițiștii sibieni au stabilit următoarea stare de fapt:

La data de 27 decembrie a.c., în intervalul orar 11,00 – 16,00, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Ruși, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, domiciliată pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, unde ar fi distrus mai multe bunuri și, pentru că „banii-s ochiul dracului”, ar fi sustras și suma de 300 de lei.

În jurul orei 16,00, când femeia, însoțită de un bărbat, s-au întors acasă, pe scările blocului unde domiciliază s-au întâlnit cu bărbatul în cauză, acesta amenințând-o pe femeie, agresând-o și lovindu-l pe însoțitorul acesteia.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, respectiv lovire sau alte violențe.

La aceeași dată, polițiștii de investigații criminale l-au reținut pe presupusul agresor pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul acestei zile bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest