CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

PPPPPPPp

În ultimele 24 de ore, s-au desfășurat noi acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 87 de polițiști.

Astfel, au fost verificate 613 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 52 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 170 de mijloace de transport, din care 2 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei, dintre care:

–                           1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unui bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Alțâna, revenit din străinătate;

–                           29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.250 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           11 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.250 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 3 mai a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate 4 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest