Write a comment

 

SĂ FIE CU SUCCES! HC Sibiu joacă sâmbătă un nou meci în deplasare, în Divizia A. „Urșii” sibieni dau piept cu HCM Sighișoara, de la ora 18, în Sala Sporturilor „Radu Voina”.

 

Handbal Club Sibiu joacă al doilea meci la rând în deplasare, în decurs de o săptămână. După ce marți au disputat partida cu AHC Potaissa Turda, pierzând la o diferență de numai un gol (29-28), handbaliștii sibieni joacă sâmbătă un nou meci în campionat. HC Sibiu se deplasează la Sighișoara, pentru al doilea meci din partea a II-a a campionatului.

Deși se așteaptă la un o confruntare dificilă, urmând să întâlnească un adversar puternic, oficialii echipei sunt optimişti şi speră la un joc bun al sportivilor.

Este un meci mai greu decât cel pe care l-am jucat în etapa precedentă. Sighișoara este o echipă cu pretenții și buget, care în pauza competițională s-a întărit cu un jucător bun din Liga Națională. Joacă acasă și sunt favoriți, dar noi vom încerca să ne facem jocul. În ciuda accidentărilor pe care le avem în lot, mergem acolo motivați să obținem puncte”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.

Ovidiu Pasere și Mihai Blaga, absenți și la meciul din etapa precedentă, nu s-au refăcut după accidentările suferite și nu vor putea evolua nici sâmbătă.

 

HC Sibiu – Spre viitor împreună!

Proiect susținut de Primăria Municipiului Sibiu, Ballan Sportswear și de Consiliul Județean Sibiu prin Sala Transilvania. 

 

 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest