Write a comment

OPENNNN

TRĂIASCĂ SPORTUL! Sibiu Open – cel mai important turneu de tenis masculin din România, va avea loc chiar înainte de Roland Garros!

Marius Vecerdea, directorul Sibiu Open cel mai important turneu de tenis masculin din Romania, va prezenta intr-o conferinta de presa ce va avea loc joi, la ora 12, la Casa Teutsch - vizavi de Parcul Astra, detalii cu privire la organizarea celei de 9-a Editii a Sibiu Open - turneul international de tenis masculin din cadrul Circuitului ATP, care se va desfasura in perioada 19-26 Septembrie 2020, chiar înainte de turneul de Grand Slam pe zgură de la Roland Garros.

„A fost o decizie extrem de dificilă ținând seama de situația actuală sanitară și economică și de condițiile prevăzute atât de autoritățile din România cât și de cele impuse de ATP. Este o mare responsabilitate pe care ne-o asumăm ca și organizatori iar cel mai important criteriu pe care l-am avut în vedere a fost obținerea resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor crescute în vederea prevenirii răspândirii epidemiei în Sibiu, din fonduri exclusiv private. Astfel, raportându-mă foarte serios la aceste criterii, am reușit să obținem o sumă importantă de aproape 20.000 Euro din partea ATP după negocieri foarte extinse cu oficiul din Monte Carlo al forumului suprem al tenisului mondial, sumă ce va fi folosită pentru acoperirea acestor cheltuieli. Sibiu Open 2020 va fi un turneu extrem de puternic iar eforturile noastre și responsabilitățile asumate vor fi răsplătite cu siguranță de faptul că anul acesta Sibiu Open va fi urmat în calendarul internațional de turneul de Grand Slam de la Roland Garros și cu siguranță vom avea jucători care vor juca la Paris imediat după Sibiu Open”, spune Marius Vecerdea.

IMPORTANT: La conferința de presă de joi, Marius Vecerdea va comunica mai multe detalii despre Sibiu Open 2020, despre relația cu Federația Română de Tenis, mai nou condusă de magnatul Ion Țiriac, despre lipsa de susținere a federației de profil a celui mai important turneu de tenis masculin din România, despre turneele preliminare prin care va promova jucătorii sibieni și nu în ultimul rând despre relația cu autoritățile locale, în frunte cu Primăria Sibiu, și despre propunerile pe care le va lansa în premieră cu privire la obiectivele Agendei Sportive a Primăriei Sibiu și la relațiile cu instituțiile publice din domeniul sportului sibian.

”Proiectul Sibiu Open va suferi o schimbare substanțială începând cu 2021 fiind foarte probabil ca turneul ATP Challenger din 2020 să fie ultima ediție desfășurată în acest format. Cred că este timpul pentru a promova proiecte prin care să atragem sibienii către practicarea sportului și nu doar pentru a atrage spectatori, telespectatori și internauți online care să privească profesioniști, dar detalii surprinzătoare am pregătit pentru conferința de presă. Sportul sibian se poate relansa prin proiectele viitoare așa cum vom propune prin viitorul proiect Sibiu Open”, încheie Vecerdea.

 

Așadar, pregătiți-vă de marele eveniment! TENISUL vine din nou să bucure sibienii!!!

 

foto: sibiu-turism.ro

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest