Write a comment

 

 

 AJUTIncalzz

ATENȚIE: Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăria Sibiu primește de marți, 6 octombrie cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie termică, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

 

Pentru acordarea ajutorului pe toată perioada sezonului rece noiembrie 2020 - martie 2021, cererile însoțite de actele doveditoare se primesc până vineri, 16 octombrie, atât la sediul Direcției de pe bulevardul Victoriei nr.1-3, cam. S.2, de luni până joi în intervalul orar 8-15, iar vineri între orele 8-12, cât și electronic, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Beneficiarii: Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, precum și cetățeni străini cu domiciliul sau, după caz, reședința în Municipiul Sibiu, a căror venituri net pe membru de familie nu depășesc suma de 750 lei și se acordă numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință a beneficiarilor.

 

Nu pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței familiile sau persoanele singure care dețin în proprietate unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea de la posibilitatea acordării acestui tip de ajutor (lista acestor bunuri poate fi consultată accesând următorul link: https://www.sibiu.ro/new/pdf/Lista_bunurilor_care_exclud_acordarea_ajutorului_de_incalzire.pdf).

 

IMPORTANT: Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă la cererea titularului - reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplinește condițiile legale de acordare a ajutorului.

Titularul va completa formularul tip CERERE – DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru acordarea unor drepturi de asistență socială (documentul poate fi procurat de la sediul DAS, în programul de lucru amintit sau poate fi descărcat de pe următorul link: https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/Cerere_Ajutor_Social.pdf. La completarea documentului, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formular. De asemenea, trebuie să menționeze bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Pentru acordarea ajutorului pentru energie termică, titularul are obligația de a completa numărul de camere al locuinței.

 

Cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței va fi însoțită de acte doveditoare care atestă componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, precum și acte doveditoare privind locuința sau bunurile deținute de aceștia, inclusiv în alte unități administrativ-teritoriale. Documentele necesare se găsesc accesând următorul link: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/document/35

Suma acordată ca ajutor pentru încălzirea locuinței va fi diferită, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie respectiv al persoanei singure, precum și în funcție de sistemul de încălzire utilizat.

 

 

Mențiune: Persoanele care îndeplinesc condițiile după termenul limită pentru depunerea dosarelor, 16 octombrie, pot depune cererile pe parcursul sezonului rece noiembrie 2020 – martie 2021, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței fiind stabilit astfel:

  • începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
  • începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii;
  • începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest