Write a comment

copilmunca

20 noiembrie este ziua când în fiecare an este sărbătorită ZIUA UNIVERSALA A DREPTURILOR COPILULUI, susținând unitatea internațională, conștientizarea situației copiilor la nivel mondial și asigurarea bunăstării copiilor.

Toate drepturile copiilor sunt esențiale, dar în aceste vremuri de pandemie cred ca unul dintre cele mai importante este respectarea dreptului la sănătate și protejarea împotriva virusului SARS COV 2.

Este important ca toți copiii să știe care le sunt drepturile, cum să le ceară și să le apere, dar este nevoie să știe că au și responsabilități iar treptat, odată cu maturizarea lor, să fie pregătiți pentru viața pe care o au înainte.

Voi ,dragi copii, sunteți viitorul. Voi sunteți mândria noastră și de aceea este foarte important ca toate drepturile să vă fie respectate. Această obligație este comună tuturor angajaților care lucrează în domeniul protecției special și nu numai”, a transmis directorul general, Laura Camelia Vîlsan.

DE LUAT ÎN SEAMĂ… ȘI DE LUAT ATITUDINE: De la începutul anului și până în prezent la DGASPC Sibiu au fost înregistrate 578 de sesizări, copiii fiind victime ale abuzurilor fizice, emoționale și sexuale, a neglijenței din partea familiei cât și a exploatării prin muncă. Dintre aceste sesizări 160 s-au confirmat - 43 de cazuri de abuz fizic, 10 cazuri de abuz emoțional, 24 cazuri de abuz sexual, 74 de cazuri de neglijare și 9 cazuri de exploatare prin muncă.

Ca urmare, pentru 45 de copii s-a instituit o măsură de protecție (centrul de primire în regim de urgență, asistent maternal profesionist și central maternal) restul copiilor au rămas în familiile biologice, beneficiind de servicii și prestații sociale din partea Serviciilor Publice de la Asistență Socială de la domiciliul acestora, precum și de monitorizare din partea DGASPC Sibiu.

Pentru a apela orice formă de abuz asupra minorilor este la dispoziție Telefonul Copilului – 0269/983 sau 0800800227. Acest număr de telefon poate fi apelat de luni până vineri în intervalul orar 08.00-22.00 de către orice persoană (adult sau copil) care dorește să sesizeze cu privire la situația unui copil aflat în situație de risc sau în dificultate.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest