Write a comment

Diakoniewerk 

OMENIE, GENEROZITATE, IMPLICARE!

Anul 2020 a venit cu schimbări şi provocări pentru fiecare dintre noi. Pentru mulţi tineri cu dizabilităţi viaţa socială în afara familiei o reprezintă în mare parte comunitatea din cadrul Asociaţiei Diakoniewerk International.

„În perioada iulie-octombrie asociaţia a organizat activităţi culturale şi de timp liber pentru persoane cu dizabilităţi în cadrul proiectului „Activi pentru incluziune” cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu pe Agenda Comunităţii şi de Tineret.

Săptămânal tinerii au participat la ore de sport şi teatru, baschet în scaun rulant şi desen. În cadrul a trei workshopuri ei au avut ocazia să înveţe să se exprime prin dans, pantomimă sau fotografie. Fotografiile realizate au fost expuse în curtea Casei Teutsch, fiecare dintre acestea cu un text original provenit chiar de la artişti.

„Drum împietrit, greu de urcat dar nu imposibil de străbătut“ sau ”Umbra nu ne dezamăgește niciodată, este întodeauna alături de noi“ au fost denumirile unor fotografii care ne-au pus pe gânduri, cu atât mai mult cu cât denumirea expoziţiei a fost „Priveşte prin ochii mei”.

Rar ne oprim poate să vedem viaţa din altă perspectivă însă anul acesta credem că mulţi dintre noi ne-am confruntat cu realinierea priorităţilor noastre. Poate pentru mulţi dintre noi întâlnirea cu o persoană cu dizabilităţi ne face să preferăm să ne uităm în altă parte, însă o privire mai atentă ne-ar putea învăţa exact ceea ce avem nevoie mai mult în această perioadă: bucuria lucrurilor mici, aprecierea oamenilor din jurul nostru, participarea la viaţă din locul unde suntem şi fără să aşteptăm momentul în care să fim „pregătiţi”.

Bucuria celor care au avut ocazia să prezinte spectacolul de teatru în cadrul Festivalului - 25 De Ore De Teatru Non Stop, chiar şi fără a reţine toate replicile, a fost evidentă. Curajul de a participa în anul 2020 la competiţiile sportive Duathlon şi Night Cross Challenge, în scaun rulant, i-a inspirat cu siguranţă pe ceilalţi alergători. Iar pentru că o imagine spune 1.000 de cuvinte, o să lăsăm fotografiile să vă spună povestea acestui proiect.

Ne-au fost alături, Casa Teutsch, Librăria Erasmus şi Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA prin locaţiile puse la dispoziţie. Bianca Babeş, Andrea Bernath-Doncuţiu, Lorelei Ghazawi, Teresa Leonhard, Daniel Troancă şi Asociaţia Artografica prin Ştefan Dragomir au fost cei care au făcut posibile aceste experienţe. Mulţumiri tuturor celor care au sprijinit acest proiect”, au transmis reprezentanții Diakoniewerk.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest