CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

Încă o zi liberă pentru părinţi! Cel puţin aşa gândesc actualii guvernanţi, în încercarea de a demonstra că îi „doare”, cât de cât, de generaţiile care vin din urmă. Concret, conform unei iniţiative legislative, părinţii ar putea avea o zi liberă (plătită) pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor.

Asta numai dacă proiectul de lege propus de câţiva parlamentari USL va fi votat în curând în Parlament.

Mai mult, proiectul prevede ca în cazul părinţilor cu cel puţin trei copii numărul liberelor plătite să crească, „generos”, la două.

Demn de precizat, în cursul la începutul acestei săptămâni, membrii Comisiei pentru munca, familie şi protecţie socială,  au adoptat raport favorabil la o initiativă legislativa propusa de mai mulţi parlamentrari USL, printre care: Ecaterina Andronescu, Elena Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Valcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar.

Aceasta zi ar trebui să fie rezervată exclusiv verificării periodice a sănătăţii copiilor, cunoscuţi fiind parametrii îngrijorători ai degradării stării de sănătate a copiilor.

Potrivit proiectului, ziua libera ar urma sa se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezulta controlul medical efectuat.

Iniţiativa legislativa mai stabileşte ca indemnizaţia pentru ziua libera sa se plateasca din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi sa fie egala cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare, conform unei ştiri difuyate de Realitatea TV.

Cu alte cuvinte, poate, o măsură care să compenseze oarecum (o picătură într-un ocean!) puţinul cu care se prevede „majorarea” alocaţiei de stat pentru copii, cu sume între 1,8 sau 8 lei.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest