CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

 Grafff

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna ianuarie a acestui an şi a crescut de aproape două ori faţă de cel raportat în aceeaşi lună din 2020, până la -14.538 de persoane, de la -7.381 persoane, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În perioada de referinţă, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.119, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 5.038 mai mare.

În luna ianuarie 2021 s-a înregistrat naşterea a 13852 copii, cu 2005mai puţini copii decât în luna decembrie 2020.

Numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie 2021 a fost de 28390 (15218 bărbați și 13172 femei), cu 7726 decese (4159 bărbați și 3567 femei) mai puţine decât în luna decembrie 2020.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2021, a fost de 86 copii, în creştere cu 1 faţă de luna decembrie 2020.

Reprezentanții INS explică: „Comparația cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluție sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă și înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie”.

În luna ianuarie 2021, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (11967 decese, reprezentând 42,2% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 7199 decese, reprezentând 25,4%, la persoanele de 70-79 ani) şi 5472 decese (19,3%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (46 decese), 20-29 ani (91 decese) și 0-4 ani (95 decese).

 

Totodată aflăm că în luna ianuarie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4139 căsătorii, cu 314 mai puţine decât în luna decembrie 2020.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 713 în luna ianuarie 2021, cu 1532 mai puţine decât în luna decembrie 2020.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna ianuarie 2021 a fost mai mic cu 2119 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Numărul persoanelor care au decedat în luna ianuarie 2021 a fost cu 5038 mai mare faţă de luna ianuarie 2020.

Așadar, sporul natural negativ a crescut aproape de 2 ori în luna ianuarie 2021 faţă de cel din luna ianuarie 2020 (-14538 persoane în luna ianuarie 2021, față de -7381 persoane în luna ianuarie 2020). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 5 mai mic în luna ianuarie 2021, decât cel înregistrat în luna ianuarie 2020.

 

***Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 - ianuarie 2021, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localități și s-au suspendat, din nou, unele activități în spații închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest