CSARDAS LocalNews 970x250px

Write a comment

330

A fost un weekend minunat în românii au demonstrat că doar împreună pot învinge pandemia care ne-a schimbat modul de viață, că vor să se îtoarcă la normalitate, că respectă binele și sănătatea semenilor.

 Un efort comun de o mare amploare care a pornit de la Timișoara, primul Maraton al Vaccinării împotriva COVID-19, și care s-a multiplicat în aproape toată țara.

 Castelul Bran, care a oferit vaccinări de neuitat, apoi Castelul Corvinilor, pentru iubitorii de istorie, Stadionul emblemă al Olteniei, Stadionul “găzarilor” din Ploiești, Cetatea Unirii din Alba Iulia, Alexandria, în care s-a vaccinat pe acompaniamentul tarafului, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Baia Mare, Iași, Vaslui, Drobeta-Turnu Mehedinți, Faleza și marile magazine din Constanța, Arad, București, Galați, Slatina, Sibiu, Suceava, Râmnicu Vâlcea, unde s-a vaccinat primul bulibașă, Petroșani, Satu Mare, Bacău, Blaj, Sebeș, Teiuș, Cugir, Ciugud to be true, Buzău, Oradea și până la Dorohoi. A fost minunat!

 „Prefecți care s-au înscris voluntari în cadrul evenimentelor, primari care s-au mobilizat și care au încercat să facă totul pentru a avea centre de vaccinare, personalul DSP-urilor care au muncit non stop în aceste zile, medici, asistenți, rezidenți, studenți și simpli voluntari. Toți merită cele mai alese aprecieri și mulțumiri!”, transmit reprezentanții CNCAV.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest