Write a comment

AXENTE

Marți 30 iunie s-au afișat rezultatele sesiunii 2020 a examenului național de Bacalaureat. Conform acestor rezultate Liceul Teoretic „Axente Sever” continuă să fie cea mai reprezentativă unitate de învățământ din municipiul Mediaș.

Astfel, reputata unitate de învățământ a obținut un procent de promovabilitate de 86,62%, aproape identic cu cel din 2019 (care inainte de contestații fusese de 86,7%). De remarcat, însă că în acest an, liceul a avut un număr de 172 de candidați (față de 136 in urmă cu un an), iar dintre aceștia 149 de absolvenți au promovat examenul maturității.

Liceul Teoretic „Axente Sever” se află pe poziția a 8-a in ierarhia liceelor din județul Sibiu și pe primul loc în municipiul Mediaș, depășind cu mai mult de 10 procente celelalte unități de invățământ din zona de nord a județului.

AȘADAR, CU TOȚII, ELEVI ȘI PROFESOR, MERITĂ SINCERE FELICITĂRI!

 

***Trebuie știut că, la nivel național, aceasta este generația cu un trist record: Sunt elevii care, în 12 ani de școală, au avut parte de 18 miniștri ai Educației.

Totodată, ar fi deremarcat că peste 74.000 de copii care au intrat în clasa I în 2008 nu au mai ajuns la Bacalaureat ( din diverse motive, precum: abandon, extrmatriculări, repetenție...)

 

Potrivit statisticilor, rata de eşec la Bacalaureat 2020 este de 40,29%: 62.709 candidaţi fie au luat sub media generală 6, fie au lipsit sau au fost eliminaţi din examen. 

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest